493
0
Soluția rușilor pentru a proteja pădurile de incendii
493
0

După ce pădurile din Rusia au fost săptămâni la rând mistuite de flăcări, Mitropolitul Barnaulului și a Altaiului a hotărât să le sfințească pentru ca acestea să fie protejate de incendii.

Ministerul Resurselor Naturale și Ecologiei din regiunea Altai a decis să mobilizeze nu doar pompierii și armata în procesul de stingere a flăcărilor, dar și fețele bisericești, transmite Știri.md cu referire la Zugo.

Astfel, Mitropolitul Serghie a efectuat o slujbă religioasă și a sfințit pădurile din Altai de la bordul unui elicopter.

La solicitarea Ministerului Resurselor Naturale și Ecologiei, ritualul religios a fost realizat dintr-o aeronavă, dotată cu icoanele Maicii Domnului, la data de 15 august.

„De la înălțimea zborului de pasăre, Mitropolitul Barnaulului și a Altaiului, Serghie, ne-a binecuvântat pământul cu o cruce dătătoare de viață și a stropit pădurile Altaiului cu apă sfințită. În timpul zborului, s-au citit rugăciuni, acatiste și canoane”, se arată în comunicatul Mitropoliei.

În fiecare an, incendii uriașe de pădure fac ravagii în pădurile Siberiei. Întrucât autoritățile sunt obișnuite cu acestea, lasă flăcările să se stingă de la sine. 

Situația din 2019, însă, a dat peste cap acesr procedeu, punând pe jar autoritățile, întrucât focul a mistuit un teritoriu de pădure la fel de mare ca suprafața Belgiei.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter