main logo
6508

Situație disperată pentru trupele Kremlinului pe frontul din Ucraina

Forţelor Moscovei din regiunea Herson le lipseşte sprijinul de artilerie şi muniţie, potrivit mai multor bloggeri militari ruşi proeminenţi, potrivit CNN.

Situație disperată pentru trupele Kremlinului pe frontul din Ucraina

Roman Saponkov, un blogger rus care are peste 70.000 de abonaţi, a scris vineri că trupele din regiunea Herson i-au trimis mesaje despre lipsa sprijinului de artilerie, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro

"Comandantul brigăzii şi şeful batalionului de recunoaştere îi trimit pe băieţii noştri fără sprijin de artilerie, fără drone - bieţii băieţi sunt ucişi în haită", a postat Saponkov.

Visioner's Channel, un alt blog rusesc, a postat duminică că brigada 205 a Rusiei se confruntă cu "un semnal alarmant de criză în armată şi în ţară".

"Principala problemă a Ministerului rus al Apărării este bine cunoscută", a notat blogul, făcând referire la lipsa de muniţie.

Probleme tot mai mari în armata rusă

"După dezastrul cu Prigojin, a existat încrederea că acum, în orice caz, lucrurile vor începe să avanseze şi că vor începe schimbările. Dar a trecut a treia lună, şi totuşi nu există încă nimic", a notat blogul, făcând referire la incidentul în care regretatul şef al Wagner, Evgheni Prigozhin, a criticat oficialii ruşi pentru lipsa de muniţie cu câteva luni înainte de moartea sa.

Un alt blog rusesc, Republic, a discutat luni, într-o postare pe telegramă, despre "problemele tot mai mari din armata rusă".

"Brigăzii 205 a Forţelor Armate Ruse care luptă în regiunea Herson i s-a ordonat să ocupe insulele de pe râul Dnipro; militarii au răspuns spunând că le lipseşte muniţia, hrana, sprijinul artileriei şi recunoaşterea", se arată în postarea de pe blog.

Fondul rus Ataman, o fundaţie caritabilă care oferă sprijin financiar pentru soldaţii de pe front, a scris, duminică, într-o postare pe Telegram, că speră ca problema aprovizionării din Herson să fie rezolvată, astfel încât militarii ruşi "să poată să-şi apere patria cu tot ce au nevoie".

"În caz contrar, vor fi probleme", a adăugat aceasta.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării