main logo
895

Șeremetievo: Momentul în care copilotul se întoarce în avionul cuprins de flăcări

Înregistrări șocante de la accidentul aviatic din Moscova, în urma căruia și-au pierdut viața 41 de oameni, continuă să apară în presa rusă.

Șeremetievo: Momentul în care copilotul se întoarce în avion

Noile imagini, filmate de un pasager, Oleg Molchanov, surprind momentul în care co-pilotul avionului Suhoi SuperJet al Aeroflot urcă pe toboganul de urgență pentru a salva doi pasageri, relatează Vesti.

Maxim Kuznetsov, de 36 de ani, copilot a reușit să se salveze din avionul în flăcări, dar s-a întors pentru a ajuta alți doi pasageri să iasă afară, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Avionul s-a lovit de pistă la aterizarea cu rezervoarele pline duminică seară. Potrivit presei ruse, pilotul a considerat că nu este ”sigur” să scape de combustibil deasupra Moscovei.

Unii dintre pasagerii care au s-au salvat din avion au fost filmați cărând bagaje, motiv pentru care au fost criticați că au irosit timp blocând căile de ieșire pentru alți călători pentru a-și căuta valizele.

Mai multe erori de pilotaj reprezintă pista privilegiată de anchetatori în încercarea de a explica aterizarea de urgenţă a aeronavei Suhoi Superjet 100.

“Prima eroare a piloţilor a fost cea de a decola în faţa furtunii. Apoi, în timp ce situaţia era complicată însă departe de a fi una catastrofală, ei au aterizat în loc să ardă combustibilul”, explică cotidianul rus Kommersant, citând o sursă apropiată anchetei.

Potrivit publicaţiei, piloţii “au aterizat cu prea mare viteză (...), motiv pentru care contactul roţilor cu betonul a fost prea puternic, făcând să sară avionul”.

La rândul său, cotidianul RBK precizează, citând un membru al Comisiei de anchetă ruse, că piloţii nu au oprit motoarele după aterizare. Potrivit aceleiaşi surse, ei au deschis de asemenea hubloul cockpit-ului după aterizare, ceea ce a avut drept consecinţă accelerarea incendiului.

La câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Moscova-Şeremetievo spre Murmansk (nord), Suhoi Superjet 100 a trebuit să se întoarcă pentru o aterizare de urgenţă în timpul căreia coada avionului a luat foc.

Pilotul Denis Evdokimov a explicat că avionul a fost lovit de un fulger, defectând echipamentele de la bord.

Dintre cei 78 de pasageri şi membri ai echipajului, 41 au murit. Cei doi piloţi au supravieţuit, precum şi majoritatea pasagerilor instalaţi în partea din faţă a avionului.

Aeroportul Şeremetievo a anunţat apoi într-un comunicat că a deschis o anchetă după difuzarea unei înregistrări video în care angajaţi sunt auziţi râzând în timp ce se uitau la accident pe ecranele de control.

Ei “vor fi pedepsiţi în modul cel mai sever cu putinţă”, a subliniat aeroportul Şeremetievo, susţinând că nu este vorba de angajaţi ai aeroportului sau ai companiei Aeroflot.

Starea a zece persoane spitalizate după accident este stabilă, a anunţat marţi ministrul rus al sănătăţii, Evgheni Ditrih, citat de agenţiile de presă ruse.

Superjet 100, primul avion conceput în Rusia post-sovietică, era o sursă de mândrie pentru această ţară, după lansarea lui în 2011, însă are dificultăţi în a convinge în afara pieţei ruse, din cauza problemelor de fiabilitate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării