Şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi, aşteptat vineri seara în Pakistan
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi este aşteptat vineri seara la Islamabad, anunţă o sursă oficială pakistaneză, fără să precizeze cu cine se întâlneşte.
Imagine simbolCapitala pakistaneză se pregăteşte de o a doua rundă de negocieri între Statele Unite şi Iran, transmite Știri.md cu referire la news.ro.
Însă nu se ştie dacă Abbas Araghchi şi delegaţia care-l încoţeşte urmează să se întâlnească cu oficiali americani.
Islamabadul era plasat vineri sub măsuri de înaltă securitate.
Puncte de control au fost instalate în întregul oraş, iar drumuri au fost închise în ”zona roşie”, în vederea protejării unui posibil loc de negocieri.
Pakistanul s-a impus drept principalul mediator în războiul americano-israelian împotriva Iranului.
Însă, după o primă serie de negocieri-maraton, la 11 aprilie, Teheranul a refuzat, până în prezent, să trimită vreo delegaţie la Islamabad la o a doua rundă.
Nu se ştie dacă vicepreşedintele american J. D. Vance sau alţi oficiali de rang înalt din administraţia lui Donald Trump urmează să se întoarcă în Pakistan, după ce acesta anunţat că a plecat fără un acord.
Echipe logistice şi de securitate americane sunt prezente a Islamabad, a anunţat o sursă oficială pakistaneză.
Jurnalişti AFP au văzut mai multe avioane militare americane aterizând într-o bază militară aeriană la Rawalpindi, un oraş vecin, săptămâna aceasta.
Iranul a confirmat vineri că şeful diplomaţiei iraniene a discutat la telefon cu puternicul şef al armatei pakistaneze Asim Munir şi cu ministrul pakistanez de Externe Ishaq Dar, în contextul în care ambii au jucat un rol-cheie în medierea precedentă.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că are ”tot timpul din lume” pentru ca să negocieze o pace cu Iranul, menţinîn totodată o presiune militară.
Un al treilea portavion, USS George Bush, navighează în apropiere de regiune.
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a ameninţat, la rândul său, că aşteaptă o undă verde a Statelor Unite pentru a relua atacurile în Iran.
Negocierile care urmeau să se reia la începutul acestei săptămâni, la Islamabad, între beligeranţii american şi iranian, după eşecul de 11 aprilie, sunt în continuare în suspans.
Preşedintele american a evocat ”diviziuni” în interiorul puterii de la Teheran, pentru a explica o amânare sine die a acestor negocieri.
La aproape două luni de la lansarea Războiului din Iran de către Statele Unite şi Israel, conflictul contină să afectreze pieţele energiei şi economia mondială, în pofida intrării în vigoare a unui armistiţiu la 8 aprilie.