main logo
3702

Șefa Russia Today din Crimeea, împușcată mortal pe un poligon militar

Șefa grupului media „Russia Today” pro-Kremlin din Simferopol a decedat vineri, 28 octombrie, pe unul dintre poligoanele din Crimeea.

Șefa Russia Today din Crimeea, împușcată mortal pe un poligon militarFoto: realitatea.md

Potrivit serviciului de presă al media holding-ului, Svetlana Babaeva a fost omorâtă de un „glonț rătăcit”, în timpul unor exerciții militare, scrie Kommersant, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Conform datelor preliminare, jurnalista ar fi ajuns pe teritoriul poligonului în urma încălcărilor măsurilor de securitate de către participanții la antrenament.

„Sveta, neliniștita Sveta este un profesionist de cel mai înalt standard, cu o biografie jurnalistică strălucitoare. Cea mai caldă persoană, care lupta cu ardoare pentru cauza Rusiei. Râvnea la „panglică”, dorind să-i susțin pe eroii noștri.

Un glonț rătăcit… Energia și entuziasmul Svetei ne va lipsi tuturor…”, a declarat Dmitri Kiseliov, directorul general al Russia Today, citat de serviciul de presă al holdingului de media.

Svetlana Babaeva a condus departamentul Simferopol al „Russia Roday” din 2019. Din 2008 până în 2012, ea a fost redactor-șef al biroului RIA Novosti din Statele Unite, iar din 2013 până în 2016, a fost redactor-șef al portalului Gazeta.Ru.

Pe 27 februarie, UE a interzis posturile rusești Russia Today și Sputnik, calificându-le drept canale de propagandă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării