Secretele munților de cupru din România: Locurile care ascund metalul

Cele mai vechi mine de cupru de pe teritoriul actual al României datează din Antichitate și ar fi fost conduse de romani, arată istoricii. Un astfel de centru minier a funcționat la Baia de Aramă, fiind favorizat de descoperirea zăcămintelor de cupru nativ, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Zăcăminte de cupru nativ au fost identificate în numeroase locuri din România , cele mai bogate fiind la Ostra (Suceava) și Bălan (Harghita) în Carpații Orientali, la Baia de Aramă (Mehedinți) și Moldova Nouă (Caraș - Severin) în Carpații Meridionali, la Vețel (Hunedoara - video), Ruschița (Caraș-Severin) în Munții Poiana Ruscă, la Baia de Arieș (Alba) și în împrejurimile sale din Munții Apuseni, la Altân Tepe (Tulcea) în Munții Măcinului.

Habsburgii au continuat exploatarea zăcămintelor de cupru nativ și al altor metale neferoase, ca plumbul și zincul, în Munții Banatului, la Rusca Montană (video) și în Apuseni, iar primele mari topitorii de cupru au fost înființate la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Prima mare topitorie de cupru, ridicată în Apuseni

Una dintre cele mai cunoscute uzine a fost construită atunci la Zlatna, unde erau topite și prelucrate minereurile metalice extrase din munții care înconjoară orașul minier din Apuseni.

Topitoria din Zlatna a fost inaugurată în 1747, fiind cea mai veche din Transilvania. Tot din secolul al XVIII-lea datează și topitoriile din Baia de Arieș și Certejul de Sus, unde erau prelucrate minereuri de cupru, aur, argint, plumb, zinc și alte metale neferoase.

În anii ‘60, vechea uzină din Zlatna a fost transformată într-un combinat metalurgic, iar în deceniile următoare ajunsese la aproape 10.000 de salariați și producea 15.000 de tone de cupru pe an, dar și alte produse metalurgice și chimice. Zlatna devenise însă unul dintre cele mai poluate orașe din Europa.

Grădinile cu zarzavaturi și pădurile din jurul Zlatnei erau pârjolite în urma ploilor care aduceau depuneri de acid sulfuric, iar numeroși localnici sufereau de afecțiuni pulmonare și ale căilor respiratorii din cauza emisiilor de gaze care conțineau plumb și cadmiu. Cu probleme la fel de grave se confruntau locuitorii din zona Copșa Mică, și Baia Mare, unde erau prelucrate astfel de minereuri.

Rezidurile metalurgice provenite de la uzinele de cupru erau depozitate pe sol, ca zgură și cenușă cu conținut mare de metale grele, ori ajungeau în aer, prin coșurile uzinelor, odată cu topirea concentratelor cuproase.

Uzinele și minele din orașul Zlatna (video) au dus, timp de mai multe decenii, la poluarea apelor Ampoiului cu plumb, zinc, cadmiu și cianuri, recunoșteau oficialii uzinei. Autoritățile comuniste aruncau vina pe cei care au construit vechea topitorie, cu peste două secole în urmă.

„Vina o poartă întâi de toate cei care au amplasat întreprinderea în acest topoclimat de adăpost care nu permite circulaţia curenţilor de aer şi dispersarea gazelor în atmosferă. Din 1747 atmosfera din Zlatna e viciată de reziduuri gazoase care conţin bioxid şi trioxid de sulf, cadmiu, arsenic, plumb şi zinc. Aşadar, două secole de poluare”, informa revista Flacăra, în 1987.

În anii ’90, după două secole de activitate industrială, la combinatul din Zlatna a intrat în programul de restructurare, iar până în anii 2000 uzinele sale au fost închise. În orașul Zlatna din Alba au rămas o mulțime de construcții industriale abandonate, care amintesc de epoca metalurgică a așezării.

Cea mai mare dintre ele este fostul turn de evacuare a gazelor, de la combinatul din Zlatna. Coșul înalt de peste 200 de metri a fost construit la sfârșitul în numai două luni, în 1986, pentru noua uzină de cupru din Zlatna.

Orașele cuprului din anii de comunism

În primele decenii ale secolului XX, marile zăcăminte de cupru ale României nu au fost exploatate intens. România producea circa 1.500 de tone anual, minereul fiind extras de la Altân Tepe în Dobrogea, dar pentru că randamentul minelor era redus, explorările și extracția de cupru au fost neglijate.

Mina de cupru de la Altân Tepe a fost deschisă în 1903, după ce în secolul al XIX-lea, zăcămintele bogate de cupru din localitatea tulceană au fost exploatate sporadic. A funcționat în mai multe perioadă în secolul XX, fiind extinsă în anii ‘80, dar închisă apoi în 2003, când ultimii 30 - 40 de angajați ai vechii exploatări au fost disponibilizați.

În primii ani de comunism, zăcămintele de minereuri polimetalice (Cupru, Zinc și Plumb) au fost reevaluate, iar exploatările au fost extinse și grăbite și din dorința sovieticilor de a beneficia din plin de resursele României, controlate prin companiile româno-sovietice numite „sovromuri”.

Unele rapoarte arătau că România avea zăcăminte importante de cupru, care puteau fi exploatate.

„Depozitele de cupru puteau cu ușurință să satisfacă nevoile industriei românești, dar statul român și companiile din industrie au preferat să dezvolte potențialul petrolier al țării, aproape ignorând exploatările de cupru. În consecință, până la începerea celui De-al Doilea Război Mondial, în România nu s-a pus accentul pe exploatarea cuprului”, informa un raport din 1954 al Agenției Centrale de Informații (CIA), din Statele Unite ale Americii.

După desființarea sovromurilor, de la mijlocul anilor ‘50, statul român a continuat să extindă exploatările miniere de metale neferoase. Au fost deschise noi mine și cariere metalice, dar și uzine destinate prelucrării minereului, în care munceau mii de români.

Zăcăminte de cupru au fost exploatate la Ostra și Bălan, în Carpații Orientali, la Moldova Nouă, Baia de Aramă și Sasca Montană în Carpații Meridionali, la Deva, Vețel și Ruschița, în Munții Poiana Ruscă, la Baia de Arieș, Roșia Poieni, Baia Mare, Cavnic, Iacobeni, Leșu Ursului și Baia Mare în Apuseni, la Altân Tepe în Dobrogea.

Prima mare mină de cupru

Una dintre marile mine metalice bazată pe producția de cupru a fost înființată în anii ‘60, pe malul Dunării, la Moldova Nouă (Caraș-Severin).

„Au trecut întâi geologii, care au scormonit măruntaiele pământului şi au hotărât ca în 1965 să se deschidă (istoricii spun: să se redeschidă) minele de cupru, de banatite, zăcăminte cu conţinut redus, însă atât de diversificat, alături de cupru: pirită, fier, magnetită, seleniu, molibden, argint. Am intrat intr-o dimineaţă în uzina care nu a făcut nici un stop din 1965. În uzină e zgomot, piatra scrâşneşte, maşinile o aşchiază nemilos, o macină. Ies zilnic din gurile ude 20 de tone de metal, intre care şi fierul prins ca părul măciucă de tamburii magnetizaţi”, informa revista Flacăra, în 1978.

Orașul Moldova Nouă ajunsese în anii ‘80 la o populație de peset 20.000 de oameni, iar un sfert dintre ei munceau în minerit. Exploatarea a fost închisă la începutul anilor 2000, lăsând în urmă grave probleme de mediu nerezolvate.

Oamenii se plâng de praful nociv de la vechile halde și iazuri care poluează zona când este purtat de vânt și care ajunge și în localitățile sârbești de pe celălalt mal al Dunării. Deși minele și uzinele au fost închise, zăcămintele metalice de la Moldova Nouă sunt departe de a fi epuizate.

Citește continuarea pe adevarul.ro.