main logo
499

Scoţia nu vrea să aprobe proiectul de lege al guvernului britanic privind Brexitul

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a afirmat marţi că Parlamentul Scoţiei nu va aproba proiectul de lege în forma prezentată de către premierul britanic, Theresa May, privind retragerea din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Scoţia nu vrea să aprobe proiectul de lege privind BrexitulScoţia nu vrea să aprobe proiectul de lege al guvernului britanic privind Brexitul.

Sturgeon a explicat şi care este motivul. „Nu voi fi de acord cu ceva care efectiv subminează întreaga fundaţie pe care este construită descentralizarea“, a declarat pentru BBC şefa Guvernului scoţian, transmite adevarul.ro.

„Încercăm pur şi simplu să protejăm puterile pe care le are Parlamentul scoţian în privinţa unor aspecte precum agricultura, pescuitul, politica de mediu, standardele alimentare, justiţia, sănătatea. Toate acestea sunt responsabilităţi curente ale Parlamentului scoţian. În prezent, trebuie să exercităm aceste competenţe în limitele legislaţiei europene. Dar, după Brexit, în ceea ce priveşte reglementarea descentralizării, aceste puteri ar trebui să revină Parlamentului scoţian şi modul în care le exercităm ar trebui să depindă de noi“, a continuat ea.

Afirmaţiile ei au venit după ce, luni, ministrul britanic pentru Biroul Cabinetului David Lidington a declarat că, deşi după ieşirea din UE cele mai multe dintre actualele prerogative descentralizate vor rămâne automat la Edinburgh, Cardiff şi Belfast, guvernul britanic va face excepţii dacă se va ajunge la concluzia că Regatul Unit ca întreg are de suferit.

Totuşi, notează BBC, administraţiile descentralizate nu au drept de veto asupra legislaţiei pentru Brexit. Numai că aceste neînţelegeri riscă să agraveze tensiunile deja existente în privinţa procesului de ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării