main logo
871

Schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Pe cine a decis Putin să elibereze

Pregătirile au început sâmbătă pentru un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, a anunţat televiziunea de stat rusă, difuzând imagini cu autocare care ies pe poarta închisorii Lefortovo din Moscova.

Schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Pe cine va elibera PutinFoto: AP

“Autocarele au părăsit închisoarea Lefortovo în cadrul pregătirilor pentru un schimb de prizonieri”, a anunţat postul de ştiri Rossia 24. Corespondenţi ai AFP au văzut două maşini cu geamuri fumurii părăsind închisoarea de înaltă securitate sub protecţia poliţiei.

Nu este clar câţi prizonieri vor fi implicaţi în acest schimb. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi un apropiat schimb masiv de prizonieri între cele două ţări, fără a preciza data la care va avea loc acest schimb, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Regizorul ucrainean Oleg Senţov, aflat în închisoare în Rusia, se află printre cei 35 de ucraineni care vor fi transferaţi sâmbătă de la Moscova la Kiev ca parte a unui schimb de prizonieri, a declarat avocatul său, citat de Reuters.

Mark Feighin, avocatul lui Senţov, a mai scris pe reţelele sociale că toţi cei 24 de marinari ucraineni deţinuţi în strâmtoarea Kerchi anul trecut vor fi incluşi în schimb.

Cei 24 de marinari ucraineni capturaţi anul trecut de Rusia, într-o confruntare directă între Moscova şi Kiev, figurează printre prizonierii care vor fi schimbaţi între cele două ţări, a anunţat sâmbătă avocatul lor, citat de AFP.

“După informaţiile mele, se află la bordul unui vehicul. Toţi cei 24″, a declarat Nikolai Polozov pentru AFP, adăugând că vor ajunge în Ucraina ”în următoarele ore”.

Două autocare au fost văzute sâmbătă dimineaţă ieşind sub escortă pe poarta închisorii de înaltă securitate Lefortovo din Moscova.

Reuters a transmis că un avion rusesc a aterizat în Kiev, potrivit Flightradar.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării