main logo
55438

Scene de groază în Italia: Oamenii se bat pentru mâncare

Cum era de aşteptat, în astfel de situaţii, în focarele de coronavirus din Italia au apărut şi primele consecinţe tulburătoare.

Scene de groază în Italia: Oamenii se bat pentru mâncareFoto: stirileprotv.ro

Spaima resimțită, încă de sâmbătă, de cei din localităţile plasate în carantină a ajuns şi la Milano, Genova ori Veneţia, unde magazinele sunt pur şi simplu devalizate. Solidari, de voie de nevoie, românii din peninsulă trăiesc şi ei această experienţă dramatică, alături de italieni, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Rafturile magazinelor din Genoa şi Milano sunt goale. Se vinde orice. Oamenii se duc cu sacoșe mari ori chiar cu geamantane şi golesc galantarele.

Localnic: Nu-mi amintesc să mai fi văzut aşa ceva în magazine.

Localnic: Rafturile cu paste sunt goale. Ce naiba se întâmplă? Nici măcar când a izbucnit al Doilea Război Mondial nu a fost aşa o panică. Doamne Dumnezeule!

Localnic: Ne-am dus azi la magazin şi ne-am făcut provizii.

Roxana Mihaly locuieşte în Veneţia şi povesteşte că şi acolo a pus stăpânire panica.

Roxana Mihaly, românca Veneţia: ’’Până la 1 martie autorităţile din Veneţia au hotărât închiderea şcolilor, grădiniţelor, bibliotecilor, instituțiilor publice, nici măcar bisericile nu vor mai oficializa slujbe până la 1 martie. În magazine rafturile se golesc, rafturile de paste, de conserve şi apa, îi vedem pe oameni cu baxuri multe în mâna, am fost sfătuiţi să stăm în casă, să ne deplasăm cât e necesar″.

Amalia Bellantoni: ″Problema este foarte mare, e o mare mare frică care domina această zonă, nu mai sunt provizii de mâncare, lumea iese pe stradă, se ceartă, se iau la bătaie pentru că nu mai au ce cumpăra, primul venit ia totul. Pentru ei, în Emilia, este prima zi în care stau în casă, nu au voie să iasă.”

Străzi pustii în orașele aflate în carantină

Nici magazinele online nu fac față cererii crescute de provizii, având probleme cu asigurarea stocurilor și livrarea din cauza restricţiilor adoptate în mai multe oraşe. 

Pe de altă parte, localităţile plasate în carantină sunt rupte de restul ţării. Straziile sunt pustii în miezul zilei. O încremenire nefirească, de natura să-ţi dea fiori.

Localnic: Ne-am petrceut week-end-ul uitându-ne la televizor şi frunzărind toate noutăţile pe what’s up. Sunt trei magazine deschise în Codogno, dar sunt foarte mulţi oameni care îşi aşteaptă rândul pentru că nu permit să intre mai mult de 20 de oameni odată, deci situaţia nu e prea bună.

Exista totuşi şi localnici care refuza să cedeze în faţa isteriei.

Localnic: Dacă ţi-e frică stai în casă, nu mai ieşi afară! Dar nu va mai panicaţi! E ca o gripă normală!

Ministerul român de externe îi sfătuieşte pe românii din Italia să se pună la curent cu deciziile luate de autorităţile italiene şi să respecte strict recomandările.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării