Deci, ceea ce este izbitor după aproape un an de război este absența aproape completă a oricărei discuții între politicieni, politologi, analiști și jurnaliști despre consecințele înfrângerii pentru Rusia. Aceasta este o lipsă periculoasă de imaginație, având în vedere potențialul de colaps și dezintegrare a Rusiei, scrie Oleksandr Motil, profesor de științe politice la Universitatea Rutgers din New York, într-un articol pentru Foreign Policy, transmite Știri.md cu referire la Adevărul.ro.

De fapt, combinația dintre un război eșuat în străinătate și un sistem fragil și tensionat în interiorul Rusiei crește probabilitatea colapsului într-un fel sau altul în fiecare zi. Indiferent dacă este bine sau rău pentru Occident, acesta este un rezultat pentru care politicienii ar trebui să fie pregătiți.

Luptă violentă pentru putere între naționaliștii de extremă dreapta

Există diferite scenarii despre ceea ce s-ar putea întâmpla în Rusia după ce înfrângerea sa din Ucraina devine și mai clară. Cel mai probabil, este plecarea din funcție a președintelui rus Vladimir Putin, după care va începe o luptă violentă pentru putere între naționaliștii de extremă dreapta care vor să continue efortul de război și să distrugă ierarhia politică existentă, conservatorii autoritari care sunt interesați de existența sistemului și o renaștere a mișcării semi-democratice, menite să pună capăt războiului și reformarea Rusiei.

Nu putem ști cine va câștiga, dar putem prezice cu siguranță că lupta pentru putere va slăbi regimul și va îndepărta Rusia de ceea ce rămâne din potențialul său militar. La rândul său, un regim slăbit combinat cu o economie care funcționează prost îi va invita pe rușii nemulțumiți să iasă în stradă, poate chiar cu arme, și va încuraja unele unități politice non-ruse din cadrul Federației Ruse să aleagă o mai mare independență. Candidații principali sunt Tatarstan, Bașkortostan, Cecenia, Daghestan și Sakha. Dacă Rusia supraviețuiește acestor răsturnări, probabil că va deveni un stat client al Chinei. În caz contrar, harta Eurasiei va arăta complet diferit.

Dezintegrarea controlului centralizat și prăbușirea federației

Având în vedere întinderile vaste ale Rusiei, istoria îndelungată a regiunilor cu probleme și numeroasele grupuri etnice non-ruse – rezultatul secolelor de cucerire imperială – singurul scenariu care merită o atenție semnificativă este dezintegrarea controlului centralizat și prăbușirea federației. Istoria cunoaște multe cazuri de dezintegrare a statelor după războaie, revoluții, tulburări sistemice, crize economice și alte evenimente epocale. Imperiul lui Napoleon s-a prăbușit după campania eșuată de la Moscova și după înfrângerea ulterioară în bătălia de la Leipzig. În 1918, imperiile otoman, austro-ungar, german și rus au suferit înfrângeri militare. Desigur, oamenii, deciziile și politica au jucat un rol, dar până la urmă războiul și crizele economice și sociale asociate cu acesta au împins aceste state în pragul haosului politic și adesea a violenței.

Perestroika lui Gorbaciov a ucis din greșeală Uniunea Sovietică

Luați în considerare, de asemenea, prăbușirea Uniunii Sovietice - un rezultat pe care puțini ruși l-au dorit sau chiar și l-au imaginat când Mihail Gorbaciov a ajuns la putere ca lider al Partidului Comunist al URSS în 1985. La începutul anului 1991, majoritatea cetățenilor sovietici au votat la un referendum pentru a-și păstra țara. Cu toate acestea, toate republicile, inclusiv Rusia, și-au declarat suveranitatea în 1990, iar toate, cu excepția Rusiei, și-au declarat independența deplină după o lovitură de stat eșuată din 1991. Dar sistemul s-a prăbușit în primul rând pentru că Gorbaciov a decis să întinerească Uniunea Sovietică prin distrugerea caracteristicilor sale cheie: totalitarismul și planificarea centrală, activând astfel forțele politice, sociale și economice care au forțat în cele din urmă majoritatea republicilor să caute refugiu din haos în autonomie și independență. A fost perestroika — politica lui Gorbaciov de restructurare economică și politică care a ucis din greșeală Uniunea Sovietică.

Dacă Rusia de astăzi va merge pe urmele acestor țări pentru a se prăbuși, ea va avea prea puțin de-a face cu voința elitei ruse sau cu politicile Occidentului. Vor fi implicate forțe structurale mai semnificative. Rusia lui Putin suferă de o serie de contradicții care se întăresc reciproc, care au modelat un stat mult mai fragil decât ar sugera laudele sale. Acestea includ înfrângerea militară, morală și economică a războiului din Ucraina, dar și fragilitatea și ineficacitatea sistemului politic hiper-centralizat al lui Putin; prăbușirea cultului său al personalității macho din cauza înfrângerii, a bolii și a îmbătrânirii sale vizibile; gestionarea greșită a economiei rusești de stat petrolier; corupție generalizată care pătrunde în toate nivelurile societății; și mari diviziuni etnice și regionale în ultimul imperiu nereconstruit al lumii.

Când șeful serviciilor secrete ucrainene Kirilo Budanov și-a sărbătorit ziua de naștere, în urmă cu câteva zile, cu un tort înfățișând Rusia tăiată în mai multe bucăți, a fost, desigur, un act plin de duh de trolling. Dar ideea imaginii de pe glazură nu pare deloc atât de exagerată.

În condițiile actuale, doar un declanșator este suficient pentru a împinge sistemul să se prăbușească. Războiul nereușit cu Ucraina, care a scos la iveală slăbiciunea lui Putin și a statului său, poate deveni scânteia care va aprinde lemnul zdrențuit al instituțiilor rusești. Desigur, scânteile sunt imprevizibile, iar Rusia ar putea supraviețui crizei actuale și să supraviețuiască în forma ei actuală, indiferent dacă este sub Putin sau succesorul său. Dar chiar dacă se va întâmpla acest lucru, el va fi foarte slăbit ca stat, în timp ce toate tensiunile structurale vor rămâne. Putin probabil ghicește asta. În discursul său de Anul Nou din 2023, el a menționat potențiala amenințare de război la adresa independenței Rusiei – ceva despre care nu vorbise până acum.

Risc de război civil

Dar dacă scânteia se aprinde și posibilitatea de prăbușire a Rusiei este destabilizatoare și violentă fiind posibil chiar un război civil, susține istoricul Marlene Laruelle, director al Institutului de Studii Europene, Ruse și Eurasiatice de la Universitatea George Washington.

„Prăbușirea ar provoca mai multe războaie civile”, spune ea, explicând că „noile state se vor lupta între ele pentru granițe și bunuri economice”. În același timp, elitele moscovite „vor reacționa dur la orice separatism”.

În mod similar, fostul secretar de stat american Henry Kissinger a susținut că „prăbușirea Rusiei sau distrugerea capacității sale de a conduce o politică strategică ar putea transforma teritoriul său, care se întinde pe 11 fusuri orare, într-un vid contestat”. Grupurile ruse se pot întoarce unele împotriva altora și pot recurge la violență, în timp ce puterile externe folosesc forța pentru a-și susține cererile.

„Toate aceste pericole vor fi exacerbate de prezența a mii de arme nucleare”, a scris Kissinger. Cel mai bun curs de acțiune, susține el, ar fi evitarea ca Rusia să ajungă „neputincioasă prin război” și, în schimb, să o includă într-un „proces de pace”, ale cărui detalii și fezabilitate rămân totuși neclare. Dar aceste avertismente nu înseamnă că ar putea fi și adevărate, scrie Oleksandr Motil.

Istoria arată că, deși prăbușirea imperiilor este adesea haotică pentru țările care se confruntă cu aceasta, rezultatul nu este întotdeauna în detrimentul vecinilor lor sau restului lumii. Moartea lui Napoleon a inaugurat o eră de relativă pace în Europa. După prăbușirea Austro-Ungariei, au avut loc mai întâi ostilități, în special între polonezi și ucraineni, dar după câțiva ani situația s-a stabilizat. Chiar și prăbușirea Uniunii Sovietice a fost remarcabil de pașnică – cel mai probabil pentru că fostele republici sovietice nou independente și țările satelit europene nou suverane au recunoscut granițe, administrații funcționale și propriile lor elite gata să construiască noi state.

Pe de altă parte, prăbușirea Imperiului Otoman a dus la lupte cumplite între turci și greci; prăbușirea Imperiului Rus a declanșat un conflict de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific; iar căderea Imperiului German în 1918 a dus probabil direct la al Doilea Război Mondial.

Care dintre aceste traiectorii ar putea fi urmată dacă Rusia s-ar dezintegra? Nimeni, inclusiv Laruelle și Kissinger, nu știe, iar istoria imperiilor arată că atât tranzițiile relativ pașnice, cât și conflagrațiile violente sunt posibile.

Pesimiștii vor indica posibilitatea ca o mare Rusie să poarte războaie cu toate statele separatiste. Optimiștii vor spune că trupele ruse vor fi demotivate după înfrângerea din Ucraina și nu vor putea lupta pe mai multe fronturi. Pesimiștii ar putea argumenta că noile state non-ruse din Caucazul de Nord sau din altă parte vor intra în cele din urmă în război între ele, în timp ce optimiștii ar spune că non-rușii au granițe administrative, guverne regionale existente și resurse economice semnificative (acum epuizate de Moscova) care le-ar permite să evite conflictul cu vecinii. Optimiștii ar putea spune că lucrurile nu pot fi mai rele decât războiul genocid declanșat de Rusia. Pesimiștii ar răspunde că de fapt s-ar putea înrăutăți și ar indica arsenalul nuclear al Rusiei.

Concluzia este că nu contează dacă ești un optimist sau un pesimist, putem doar să vedem cum se va desfășura drama colapsului probabil al Rusiei. Nici politica occidentală, nici Putin însuși nu pot influența să-l oprească. În principal, pentru că Rusia se confruntă deja cu crize instituționale adânc înrădăcinate, mult exacerbate de omul care a făcut Rusia fragilă și instabilă și a creat scânteia probabilă care va duce la dispariția acesteia, concluzionează Oleksandr Motil în Foreign Policy.

Acest lucru nu înseamnă că Occidentul ar trebui pur și simplu să stea cu mâinile încrucișate în timp ce Rusia se degradează. Este necesar să se pregătească o asemenea posibilitate. Scenariile improbabile ale lui Laruelle și Kissinger ar trebui să pregătească politicienii care speră la mai bine sau la mai rău, să-și păstreze calmul și să se pregătească pentru situații neprevăzute. Țările de-a lungul graniței Rusiei – de la Țările Baltice la Asia Centrală – dacă reușesc să mențină stabilitatea și să formeze o graniță sanitară, vor fi cheia pentru a limita orice instabilitate în Rusia. Ele vor fi, de asemenea, cheia în a ajuta noii succesori independenți ai Federației Ruse să se stabilizeze și să se comporte moderat, susține Motil.