Dacă opoziţia tinde să creadă că regimul lui Putin va dispărea odată cu el, creând şansa unei noi „perestroika”, conversatorii cred că, dimpotrivă, ar fi şansa lor să strângă şuruburile, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Cine sau ce grupuri vor urma la putere este însă profund incert.

În constituţia rusă nu există prevederi clare privind eventualitatea morţii preşedintelui în funcţie, specificându-se doar circumstanţa „motivelor de sănătate” care l-ar împiedica pe şeful de stat să-şi exercite autoritatea.

Totuşi, în practică, procedura este aceeaşi precum în cazul unei demisii.

În contextul actual, întrebarea-cheie are legătură cu modul în care va pleca Putin din funcţie – brusc şi neaşteptat sau având timpul necesar să numească un succesor.

În acest ultim caz, în care succesorul ar fi cunoscut, elitele ar avea mai puţin spaţiu de manevră.

Cu cât Putin are mai mult timp să pregătească succesiunea cu atât transferul de putere va fi mai uşor de gestionat.

În măsura în care sprijinul politic pentru Putin rămâne relativ stabil în Rusia, el şi succesorul său vor avea la dispoziţie un capital politic considerabil – corespunzător cu ceea s-ar putea numi „ideologia putinismului”, adică ideologia care, până în prezent, a asigurat stabilitatea regimului.

Pe de altă parte, dacă Putin părăseşte postul brusc, fără a avea timp să pregătească transferul de putere, toate aspectele devin imprevizibile depinzând într-o măsură mai importantă de factori aflaţi în afara controlului lui Putin, în timp ce rolul elitei va spori considerabil.

Potrivit Constituţiei ruse, în cazul în care preşedintele devine incapabil să-şi exercite atribuţiile, o parte din prerogative sunt preluate de premier.

Însă, în calitate de preşedinte în exerciţiu, puterile sale sunt limitate – nu poate dizolva Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului), organiza un referendum sau să propună revizuiri constituţionale.

Statusul de „preşedinte în exerciţiu” pare un punct de plecare ideal pentru un potenţial succesor, fiind şi motivul pentru care mulţi observatori sunt de părere că un eventual transfer de putere va începe cu numirea unui nou premier.

În ciuda meritelor sale, este destul de puţin probabil ca Putin să vadă un succesor în actualul premier Mihail Mişustin – acesta nu este apropiat de Putin şi a rămas un tehnocrat.

Chiar dacă, în cazul unei bruşte incapacităţi a lui Putin, devine automat preşedinte în exerciţiu, asta nu-l face un candidat favorit în alegerile prezidenţiale, întrucât nu a fost ales în prealabil de Putin.

De fapt, Mişustin s-ar putea afla într-o situaţie dificilă, deoarece ar fi dependent de administraţia prezidenţială – or, într-o atare situaţie, orice fel de decizii politice independente sau schimbări de personal în guvern ar genera cu siguranţă conflicte.

Procedura constituţională, în eventualitatea decesului preşedintelui, este următoarea: Consiliul Federaţiei are 14 zile să convoace alegeri prezidenţiale (votul trebuie să aibă loc în termen de trei luni de la încetarea prerogativelor prezidenţiale) iar dacă nu o face, sarcina revine Comisiei Electorale Centrale.

Dacă nu a fost numit un succesor, va creşte rolul instituţiilor împreună cu oportunităţile ca elitele să aibă un rol în preluarea puterii.

În prezent, instituţiile esenţiale ale puterii funcţionează în calitate de componente ale regimului informal al lui Putin.

Dar dacă Putin nu apucă să lase un succesor, acestea vor deveni vehicule ale intereselor marilor corporaţii, serviciilor secrete, conducerii partidului „Rusia Unită”, precum şi asociaţilor influenţi şi prietenilor lui Putin.

Dispute pentru pârghii de influenţă se vor isca imediat, moment în care problema esenţială va fi probabilitatea ca elitele să ajungă la consens privind un succesor.

Obţinerea unui consens va depinde de mulţi factori, dar, mai presus de toate, de starea putinismului însuşi.

În prezent, când guvernul are rate anormal de mari de aprobare, populaţia e mobilizată, iar opoziţia redusă la tăcere, şansele ca elitele să ajungă la un acord sunt destul de mari.

Cel mai probabil forţele conservatoare, în principal aşa-numiţii „siloviki”, vor prelua iniţiativa, rezultatul fiind că următorul regim va fi chiar mai violent, războinic, represiv şi intransigent decât precedentul.

Deşi e neplăcut, realitatea e că în acest moment această viziune se aliniază mai strâns opiniei publice ruse decât o agendă de modernizare sau reformistă.

Dacă momentul plecării lui Putin coincide cu cel al slăbirii blocului pro-război şi al scăderii susţinerii politice a regimului, pe fondul nemulţumirii populaţiei şi înmulţirii problemelor economice, atunci „siloviki” vor avea prea puţin spaţiu de manevră, în timp ce vocile moderniştilor şi ale marilor afaceri se vor auzi mai puternic.

În aceste circumstanţe, alegerea unui succesor va fi un proces disputat.

În oricare dintre situaţii, multe vor depinde de starea mediului politic mainstream din momentul răposării lui Putin - de gradul de „sănătate” al ideologiei anti-occidentale, antiliberale, conservatoare, crescând probabilitatea ca elitele să se străduiască să menţină lucrurile neschimbate sau să strângă şi mai mult şuruburile; respectiv de degradarea situaţiei economice şi politice, nemulţumirea generală crescândă, revitalizarea opoziţiei sistemice şi decăderea putinismului, care vor mări şansele ca Rusia să se aleagă cu un preşedinte mai slab, dar mai înclinat spre reformă.

În mediul politic actual, cu cât Putin iese mai rapid din scenă cu atât creşte probabilitatea unei revanşe conservatoare, conchide Tatiana Stanovaia, fondatoarea proiectului de analiză politică „R.Politik”.