main logo
778

Sankt Petersburg este paralizat de zăpadă: Situația e complicată

Ninsorile care s-au abătut de la începutul anului asupra oraşului Sankt Petersburg au determinat autorităţile ruse să dea asigurări că „vor face tot posibilul" pentru a remedia consecinţele uneori dramatice ale acestui episod meteorologic, după ce un bărbat a fost ucis de un bloc de gheaţă căzut de pe un acoperiş, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Sankt Petersburg este paralizat de zăpadă: Situația e complicată

„Situaţia este complicată. Ninge în fiecare zi. Există o tensiune în rândul locuitorilor (...), vedem acest lucru, dar acţionăm şi facem tot ceea ce ne stă în putere", a declarat în faţa jurnaliştilor Serghei Şarlaiev, un responsabil de rang înalt al municipalităţii din Sankt Petersburg, transmite Ştiri.md cu referire la stiripesurse.ro

Trotuarele sunt complet îngheţate şi grămezi uriaşe de zăpadă blochează al doilea oraş al Rusiei în condiţiile în care circulaţia, pe jos sau cu maşina, a devenit un coşmar.

Căderile masive de zăpadă din ianuarie au depăşit de două ori cantităţile obişnuite, potrivit serviciului meteo local.

Marţi, un tânăr de 23 de ani a fost ucis în centrul oraşului de căderea unui bloc de gheaţă de pe un acoperiş. A fost deschisă o anchetă, potrivit Comitetului local.

„Îmi trebuie două ore să ajung la locul de muncă, în loc de 40 de minute de cât aveam nevoie înainte, este haos pe şosele", a declarat Elena Antonova, în vârstă de 43 de ani.

„Nu am mai ieşit din casă de două săptămâni, mi-e frică să nu cad, trotuarele sunt acoperite de gheaţă", a povestit şi Marina Chibalova, în vârstă de 78 de ani.

Peste 7.000 de vehicule de deszăpezire sunt puse la dispoziţie pentru a curăţa oraşul, potrivit datelor oficiale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării