main logo
728

Sandu: Concursul CSP pentru un nou procuror general e o sfidare

Premierul Maia Sandu a criticat drept o „sfidare” decizia de vineri a Consiliului Superior al Procurorilor de a organiza concursul pentru funcția de Procuror General fără să aștepte guvernul, care se pregătește să schimbe regulile concursului.

Sandu: Concursul CSP pentru un nou procuror general e o sfidare

„Decizia de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor de a organiza concurs pentru desemnarea unui nou procuror general, ignorând inițiativele și demersurile noastre de a schimba modalitatea de alegere a acestuia, reprezintă o sfidare a așteptărilor tuturor cetățenilor”, a declarat șefa guvernului, citată de Agora.md.

Maia Sandu a mai arătat că „cetățenii cer de la guvern realizări (...). De aceea, guvernul va avea un cuvânt greu de spus în curățarea sistemului și alegerea procurorului general”, transmite Știri.md cu referire la Europalibera.org.

Totodată, Maia Sandu a anunțat că la următoarea ședință de guvern se va discuta crearea de urgență a Biroului de Combatere a Corupției și Reforma Justiției pe lângă prim-ministru. Vor face parte premierul, reprezentanți ai societății civile și experți internaționali, conducători ai tuturor instituțiilor responsabile de domeniul Justiției și anticorupție.

Postul de Procuror General este ocupat interimar de Dumitru Robu, numit acolo după demiterea din 11 iulie a lui Eduard Harunjen, pe care liderii noii guvernări l-au acuzat că ar fi făcut jocurile regimului anterior, dominat de Vlad Plahotniuc.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării