main logo
1445

S-au încheiat perchezițiile în cazul Caracal, după 35 de zile de investigații

După 35 de zile de investigații în curtea lui Gheorghe Dincă, cel care a declarat că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, ofițerii Serviciului Omoruri din București încheie joi cercetarea la fața locului.

Caracal: S-au încheiat perchezițiile, după 35 de zile de investigații

În cele 35 de zile de investigații la fața locului, ofițerii Serviciului Omoruri din București au ridicat mii de probe, care abia au încăput în 7 camioane, transmite Știri.md cu referire la Libertatea.ro.

Trei mandate de percheziție a câte 15 zile au cerut criminaliștii pentru a verifica proprietatea lui Gheorghe Dincă, care măsoară 3.000 de metri pătrați. 

Casa și curtea lui Gheorghe Dincă au fost scanate cu dispozitive folosite de arheologi și geodezi. Aparatele au arătat 37 de locuri unde structura pământului a fost modificată în ultimii ani, astfel că anchetatorii au săpat tot atâtea gropi, cea mai adâncă de 6 metri. 

În plus, ei au dărâmat 5 pereți să fie siguri că bărbatul în vârstă de 66 de ani nu a ascuns în ei probe. Următorul pas în anchetă, potrivit unor surse Digi24, este studierea tuturor disparițiilor din județul Olt înregistrate în ultimii ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării