main logo
613

Rusia și-a retras navele din Siria și așteaptă coordonatele țintelor care vor fi lovite de SUA

Navele de război pe care Rusia le avea în portul sirian Tartus au părăsit zona, a anunțat, miercuri seara, cotidianul "Kommersant", care se bazează pe imagini din satelit publicate de un portal de monitorizare, Image Satellite International.

Rusia și-a retras navele din Siria și așteaptă coordonatele  SUARusia și-a retras navele din Siria și așteaptă coordonatele SUA

Informația a fost confirmată, joi, la nivelul Dumei de Stat a Rusiei. Șeful comisiei pentru apărare, Vladimir Șamanov, a explicat că retragerea navelor din port în apele internaționale se face din motive de securitate. Deputatul a subliniat că aceasta este o măsură de precauție uzuală, scrie digi24.ro.

Mai mult, Kommersant scrie, joi, citând surse proprii, că partea rusă așteaptă în prezent să primească de la Statele Unite coordonatele țintelor care ar putea fi vizate de un atac american, astfel încât să fie exclusă posibilitatea unor pierderi în rândul armatei ruse. 

Potrivit imaginilor din satelit publicate de Kommersant, care datează din 11 aprilie, majoritatea navelor ruse au părăsit deja docurile portului și numai un submarin a rămas în port. Motivul este iminența unor lovituri aeriene americane asupra Siriei.  În total, este vorba de șapte nave, două șalupe de monitorizare anti-sabotaj din clasa Gracionok și un submarin.

Moscova dispune de două baze aeriene pe coasta siriană, echipate cu apărare antiaeriană sofisticată, şi anume la Tartus, nu departe de frontiera cu Libanul, şi Hmeimim, în nordul Latakia. La Tartus, unde armata rusă dispune de instalaţii portuare de mai multe decenii, au fost instalate baterii de apărare antiaeriană de tip S-300.

Nu este singura mutare strategică apărută după ameninţarea preşedintelui american făcută pe Twitter, cum că își va trimite rachetele în Siria. Oficiali de la Washington spun că şi armata siriană îşi pune la adăpost tehnica militară. Mai multe avioane ar fi fost mutate în zonele de prezenţă rusească, probabil în speranţa că americanii vor ezita să lovească acolo. Baze militare aeriene şi aeroporturi au fost golite, spune şi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Regimul lui Bashar al-Assad se aşteaptă deci la o lovitură contra infrastructurii aeriene. Miercuri am fi spus că acest atac este iminent, dar joi Donald Trump a răsturnat scenariul.

"N-am spus niciodată când va fi lansat atacul asupra Siriei. Ar putea fi foarte curând sau... nu foarte curând!", a transmis el pe Twitter.

Altceva voia să ne spună de fapt preşedintele american: "În mandatul meu, Statele Unite au făcut o treabă excelentă în alungarea ISIS din acea regiune. De ce nu zice nimeni Mulţumesc, America!?" .

În aceeaşi tabără cu Statele Unite, dar de partea cealaltă a twitto-retoricii, Franţa şi Marea Britanie sunt gata să ajute la pedepsirea regimului Assad. Germania susţine orice acţiune, dar nu participă militar.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării