main logo
415

Rusia, scoasă de la masa de negocieri privind Donbasul

Liderii Germaniei, Franţei şi Ucrainei vor discuta în cadrul unui Summit despre o misiune de pacificare în Donbas sub mandat ONU, fără participarea Rusiei.

Rusia, scoasă de la masa de negocieri privind DonbasulRusia, scoasă de la masa de negocieri privind Donbasul.

În luna mai, în oraşul german Aachen, liderii Germaniei, Franţei şi Ucrainei se vor întâlni pentru a decide asupra unei misiuni de pacificare sub mandat ONU în Donbas, scrie deschide.md, citând surse de la Kiev.

De la întâlnirea în format Normand va lipsi preşedintele rus, Vladimir Putin. Agenda discuţiilor de la Aachen va fi stabilită în timpul vizitei preşedintelui Ucrainei Petro Poroşenko la Berlin, în luna aprilie anul curent.

Aceasta ar urma să fie prima întâlnire în formatul Normand de la alegerea lui Emanuel Macron în funcţia de preşedinte al Franţei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării