Rusia prelungește plafonarea exportului de îngrășăminte minerale
Rusia prelungește plafonarea exportului de îngrășăminte minerale pentru perioada iunie – noiembrie 2026, limitând volumul total la 20 de milioane de tone. Decizia a fost motivată de garantarea aprovizionării pieței interne și vine după ce China a luat recent o decizie similară în contextul penuriei de îngrășăminte la nivel global, provocată de conflictul din Orientul Mijlociu.
Imagine simbolPlafonul de 20 de milioane de tone este distribuit pe categorii specifice pentru a asigura necesarul agricultorilor locali: peste opt milioane de tone de îngrășăminte azotate, peste patru milioane de tone de azotat de amoniu și peste șapte milioane de tone de îngrășăminte complexe, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Decizia vizează exporturile realizate în afara Uniunii Economice Eurasiatice. Cota actuală de exporturi de îngrășăminte valabilă până la sfârșitul lunii mai este de 18,7 milioane de tone.
China a extins, de asemenea, restricțiile la export pentru majoritatea tipurilor de îngrășăminte, inclusiv cele de azot și potasiu, pentru a stabiliza prețurile interne. Decizia Beijingului vine pe fondul crizei globale de aprovizionare, agravată de războiul din Orientul Mijlociu, care a dus la o creștere de aproape 40% a prețului la uree de la începutul conflictului militar, scrie Bloomberg.
Potrivit sursei citate, prin suspendarea exporturilor unor tipuri de îngrășăminte, China, al doilea exportator după Rusia, a lăsat piața mondială sub o presiune considerabilă. Deocamdată nu există informații privind reluarea exporturilor chineze de îngrășăminte la nivelul anterior declanșării conflictului din Orientul Mijlociu.