main logo
2281

Rusia explică de ce interzice oficial imunizarea cu vaccinul Pfizer

Roszdravnadzor a declarat că nicio clinică privată din Rusia nu poate administra vaccinul Pfizer împoriva Covid-19, inclusiv clinicile din grupul medical Skolkovo, transmite RBC și MSN și Interfax.

Rusia explică de ce interzice oficial imunizarea cu vaccinul Pfizer

„În conformitate cu legislația actuală, importul pe teritoriul Federației Ruse și utilizarea vaccinurilor pentru prevenirea unei noi infecții cu coronavirus care nu au trecut înregistrarea de stat în Rusia este interzisă. 

Interdicția se aplică, printre altele, organizațiilor medicale care își desfășoară activitatea pe teritoriul Clusterului Medical Internațional", inclusiv sucursalei oficiale a spitalului israelian Hadassah - Hadassah Medical Moscow din grupul medical Skolkovo”, a declarat Roszdravnadzor a pentru Interfax, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.info.

Reacția vine după ce membra Comitetului pentru sănătate din cadrul Dumei de Stat, Tatiana Solomatina, a declarat pentru „Echo Moskvî” că vaccinul Pfizer poate fi administrat la clinica israeliană Hadassah din Moscova, contra plată.

Clinica, ca răspuns la o solicitare a instituției de presă RBC, a declarat că Hadassah aparține unui grup medical din Skolkovo lângă Moscova, în care, conform legii federale „Cu privire la grupul medical internațional”, este permisă utilizarea medicamentelor și tehnologiilor care nu sunt înregistrate în Rusia, dar înregistrate în țările OECD.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării