main logo
1666

Rusia afirmă că a neutralizat 53 de drone ucrainene în mai multe regiuni

Rusia a afirmat vineri, 5 aprilie, că a neutralizat 53 de drone ucrainene în mai multe regiuni, ţinta principală a atacurilor fiind regiunea Rostov (sud), unde se află cartierul general al operaţiunilor în Ucraina.

Rusia afirmă că a neutralizat 53 de drone ucrainene în mai multe regiuniImagine simbol

„În cursul nopţii şi în dimineaţa de 5 aprilie, mai multe tentative ale regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu ajutorul dronelor aeriene au fost împiedicate”, a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat, scrie Agerpres, transmite Știri.md, cu referire la adevarul.ro.

În total, au fost doborâte sau interceptate 53 de drone, dintre care 44 deasupra regiunii Rostov, a precizat ministerul.

Oraşul Rostov-pe-Don, capitala regiunii, găzduieşte cartierul general al trupelor ruse implicate în ofensiva în Ucraina, lansată în februarie 2022.

Potrivit Ministerului Apărării, atacurile cu drone au mai vizat regiunile Saratov (1), Kursk (1), Belgorod (1) şi Krasnodar (6).

Ucraina a promis să aducă luptele pe teritoriul Rusiei ca represalii la numeroasele bombardamente ruse, înmulţindu-şi atacurile în ultimele săptămâni.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării