Rusia a prelungit embargoul asupra produselor alimentare occidentale
21 noiembrie, 14:39
439
1
Rusia a prelungit embargoul asupra produselor alimentare occidentale
21 noiembrie, 14:39
439
1

Preşedintele rus Vladimir Putin a decis, sâmbătă, prelungirea până la finalul lui 2021 a embargoului asupra produselor alimentare occidentale, măsură introdusă inițial în 2014 ca răspuns la sancțiunile impuse de SUA şi de Uniunea Europeană contra Moscovei pentru rolul acesteia în criza ucraineană

Decretul, semnat sâmbătă de şeful statului rus, extinde până la 31 decembrie 2021 interdicția importării în Rusia a produselor alimentare provenind în principal din Uniunea Europeană, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Aceste măsuri, luate în august 2014, se aplică majorității produselor alimentare provenind din ţări care sancționează Rusia pentru anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în luna martie a aceluiași an, şi pentru sprijinul acordat separatiștilor din estul Ucrainei.

Acest embargo a fost prelungit deja de cinci ori, drept răspuns la extinderea sancțiunilor economice europene impuse Moscovei.

La finalul lunii iunie, Uniunea Europeană a decis să extindă cu şase luni sancțiunile economice contra Rusiei. UE nu recunoaște anexarea peninsulei Crimeea de Rusia în 2014, considerată o ''încălcare a dreptului internaţional''. 

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter