Rusia a atacat Ucraina cu 660 de drone și rachete: Patru morți și zeci de răniți
Un atac major rusesc asupra Ucrainei, comis în cursul nopţii, a ucis patru persoane şi a rănit peste 30, în contextul în care Moscova a lansat un val de peste 660 de drone şi rachete care au vizat oraşul Dnipro din sud-estul Ucrainei şi au lovit alte câteva regiuni.
Imagine simbol„Practic, ruşii au bombardat toată noaptea Dnipro şi celelalte oraşe şi comunităţi ale noastre”, a scris preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe reţelele de socializare, adăugând că majoritatea ţintelor au fost infrastructură urbană, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
Două cadavre au fost recuperate dintr-o clădire lovită de un atac rusesc în Dnipro, a declarat guvernatorul regional, Oleksandr Hanza, adăugând că alte cinci persoane ar putea fi încă prinse sub dărâmături. Alte 21 de persoane din oraş au fost rănite, a spus el.
În regiunea nordică Cernihiv, atacurile cu rachete şi drone au ucis două persoane şi au rănit alte şapte, a declarat guvernatorul de acolo.
„Fiecare atac de acest gen trebuie să le reamintească partenerilor noştri că situaţia necesită acţiuni imediate şi ferme, întărirea rapidă a apărării noastre aeriene”, a spus Zelenski.
Rusia a atacat Ucraina cu 619 drone şi 47 de rachete, au transmis forţele aeriene ucrainene într-un comunicat pe Telegram, adăugând că au doborât 580 de drone şi 30 de rachete.
Rusia a lansat în fiecare noapte atacuri mai mici, cu zeci de drone, asupra Ucrainei, intercalându-le cu atacuri ocazionale la scară largă care folosesc sute de drone şi zeci de rachete.
În cursul nopții au fost atacate cu drone și ținte din apropierea graniței cu România. Fragmente de dronă au căzut într-un cartier din Galați. Autoritățile spun că drona avea încărcătură explozivă, așa că au evacuat zona.