point Logo
main logo
main logo
789

Roskomnadzor întâmpină dificultăți: Accesul la WhatsApp reapare în Rusia

Unele platforme online blocate anterior în Federația Rusă, inclusiv aplicația de mesagerie WhatsApp, devin din nou accesibile pentru utilizatori. Situația ar fi cauzată de suprasolicitarea echipamentelor instalate în rețelele operatorilor, responsabile de filtrarea traficului de internet.

Roskomnadzor întâmpină dificultăți: Accesul la WhatsApp reapare în RusiaImagine simbol

Potrivit unei surse din industrie, citate de presă, autoritatea rusă de reglementare în comunicații, Roskomnadzor (RKN), nu dispune de capacitatea tehnică necesară pentru a procesa întreg volumul de trafic din Runet și pentru a bloca complet toate resursele interzise, transmite Știri.md.

„Din câte înțelegem, Roskomnadzor nu are suficientă capacitate pentru a procesa întregul trafic al Runet-ului, astfel încât să poată bloca complet toate resursele interzise”, a confirmat pentru jurnaliști o sursă din industrie.

Experții consultați de publicație susțin că una dintre cauzele suprasolicitării ar putea fi încetinirea funcționării Telegram.

Pe 17 martie, ziarul „Kommersant”, citând datele serviciului Merilo, a scris că acest mesager ar fi blocat în proporție de 80%, iar în unele regiuni chiar până la 90%.

Anterior, surse citate de The Bell și RBC au afirmat că autoritățile ruse ar avea în plan blocarea totală a Telegram până în aprilie 2026. Conform acestor informații, aplicația ar urma să rămână funcțională doar în scopuri militare, fiind utilizată de armata rusă pentru coordonare în zona de conflict din Ucraina. 

Kremlinul a negat însă aceste afirmații.

dw.com
Publicitatea ta poate fi aici