main logo
3193

Ronaldo și Messi apar împreună într-o reclamă, pentru prima dată

Cristiano Ronaldo și Lionel Messi fac pentru prima dată echipă într-o campanie de marketing, care promovează brandul de lux Louis Vuitton, potrivit Daily Mail.

Ronaldo și Messi apar împreună într-o reclamă, pentru prima dată

Cei doi au postat reclama pe conturile lor de Instagram, iar postarea a strâns aproape 14 milioane de aprecieri în doar două ore, transmite Știri.md, cu referire la Libertatea.

În fotografia făcută de Messi și Ronaldo pentru Louis Vuitton, cei doi apar faţă în faţă în timp ce joacă o partidă de şah care are ca tablă o valiză Louis Vuitton. „Victoria este o stare de spirit”, au scris cei doi fotbaliști în descrierea care însoțește fotografia.

Ambii au precizat că fotografia reprezintă un parteneriat plătit, fiind făcută trimiterea către Louis Vuitton și fotografa Annie Leibovitz.

Messi și Ronaldo sunt doi dintre cei mai decorați fotbaliști ai generației actuale, Ronaldo fiind cel mai bun marcator din lume, cu 807 goluri de-a lungul carierei sale ilustre, notează Daily Mail. Cei doi au obținut „Balonul de Aur” de 12 ori, Messi având șapte, iar Ronaldo cinci. Deși s-a speculat că între ei există o rivalitate, Ronaldo a oferit detalii despre relația pe care o are cu argentinianul, în timpul unui interviu recent acordat lui Piers Morgan.

„Messi este un jucător uimitor, este magic. Ca persoană, împărțim terenul de 16 ani, imaginați-vă, 16 ani. Deci, am o relație grozavă cu el. Nu sunt prieten cu el (…) dar este ca un coechipier”, a declarat Ronaldo

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării