main logo
1431

România: Un bărbat a fost atacat de urs într-un sat din județul Prahova

Un bărbat a fost atacat de un urs, vineri dimineață, în comuna prahoveană Bertea. Primele informații de la fața locului arată că victima este conștientă. Autoritățile au transmis mesaj RO-Alert populației din zonă.

România: Un bărbat a fost atacat de urs într-un sat din județul PrahovaFoto: Imagine simbol

Incidentul a avut loc vineri dimineață, în satul Lutu Roșu din comuna prahoveană Bertea, unde un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost atacat de un urs, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

În urma atacului, bărbatul a suferit multiple plăgi la nivelul capului, însă este conștient.

La ora transmiterii acestei știri, el primește îngrijiri de la personalul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. La fața locului a fost trimisă și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

ISU Prahova anunță că, pentru avertizarea populației, a fost emis mesaj RO-Alert prin care oamenii sunt sfătuiți să evite zona, să rămână în locuințe și să păstreze distanța față de animal.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării