România, la 20 de ani de la semnarea tratatului de aderare la UE
Astăzi se împlinesc 20 de ani de când România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Cu această ocazie președintele interimar al statului român, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj în care a menționat că România trebuie să-și amplifice apartenența la comunitate.

„E o oportunitate să recunoaştem beneficiile apartenenţei la UE şi să ne concentrăm pe consolidarea acestui parcurs, pentru un viitor mai sigur şi mai prosper pentru toţi cetăţenii României”, a scris Ilie Bolojan pe rețele de socializare, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md.
La 25 aprilie 2005, România și Bulgaria au semnat la Luxemburg Tratatul de aderare la UE, iar la 1 ianuarie 2007 aceste două țări au devenit membre ale blocului comunitar.
România a depus cererea de aderare la UE în anul 1995, iar patru ani mai târziu, în 1999, liderii Consiliului European, într-o reuniune la Helsinki (Finlanda), au aprobat deschiderea procesului de negociere pentru aderarea mai multor țări, inclusiv a României. Negocierile au fost deschise în anul 2000 și a durat patru ani.