Richard Gere şi Alejandra Silva aşteaptă primul lor copil
După ce şi-a afişat burtica într-o rochie largă pe reţelele de socializare, Alejandra Gere (Silva) a anunţat pe Instagram fericita veste, faptul că ea şi Richard Gere aşteaptă primul lor copil.

"Sunt foarte fericită că am primit binecuvântarea sfinţiei sale Dalai Lama", a scris soţia lui Richard Gere pe contul ei de Instagram, alături de o poză din Rotterdam, relatează Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Cuplul petrece câteva zile în Olanda, unde s-a întâlnit cu marele maestru al budismului. Dalai Lama este o persoană foarte importantă pentru ei, având în vedere că s-au căsătorit în luna mai în această religie. Gere şi Silva s-au căsătorit în luna mai, în Spania.
După trei luni, apare această fotografie care confirmă venirea pe lume a unui nou membru al familiei Gere.
Cu câteva zile înainte, ei s-au bucurat de câteva momente de relaxare în Italia, la Toscana, de unde doamna Gere a postat prima fotografie care dezvăluie că aşteaptă un copil.
Richard Gere, care a împlinit 69 de ani la 31 august, mai are un fiu în vârstă de 18 ani, Homer, cu fosta sa soţie, actriţa americană Carey Lowell, de care a divorţat în 2016, după o căsnicie de 14 ani.
La rândul ei Alejandra, care l-a cunoscut pe Gere în timp ce era în proces de divorţ de primul soţ, Govind Friedland, mai are un copil în vârstă de cinci ani.