main logo
774

Rezultatele analizelor medicale făcute de Petro Poroșenko

În organismul candidatului pentru funcția de președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, nu au fost descoperite substanțe cu efecte psihotrope, potrivit rezultatelor testului expres al analizei de sânge.

Rezultatele analizelor medicale făcute de Petro PoroșenkoÎn organismul lui Poroșenko nu s-au găsit substanțe cu efect psihotrop

Lui Poroșenko i-au fost prelevate probele de sânge, urină și păr. Potrivit medicului-șef al Spitalului narcologic din Kiev, Vladimir Iarîi, în organismul lui Poroșenko nu au fost descoperite urme de alcool sau droguri, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

Amintim că azi-dimineața, candidații Zelenski și Poroșenko au dat analizele pentru identificarea prezenței substanțelor psihotrope în organism.

Vladimir Zelenski a dat analiza de sânge în centrul privat de recoltare a analizelor, „Evrolab”. 

Candidatul nu a acceptat să dea analiza în incinta stadionului Olimpiskii, așa cum a propus Poroșenko, întrucât nu ar avea încredere în punctul medical al stadionului, care este o instituție de stat.

Petro Poroșenko a dat analiza de sânge la punctul medical de pe stadionul Olimpiiskii din Kiev.

Amintim că Zelenski l-a invitat pe contracandidatul său, actualul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, la dezbateri pe Stadionul Olimpic de la Kiev.

Petro Poroșenko a răspuns printr-un video propunerii lui Vladimir Zelenski. 

Dânsul a menționat că legea electorală determină desfășurarea dezbaterilor între candidați în ultima vineri înainte de ziua re-votării, între ora 19:00 și 22:00.

A doua rundă a alegerilor este programată pentru data de 21 aprilie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării