main logo
342

Reuniune între şefii diplomaţiilor şi miniştrii apărării din Franța și Rusia

Ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, şi cel al apărării, Florence Parly, se află luni la Moscova pentru discuţii cu omologii lor ruşi, pe fondul destinderii relaţiilor cu Rusia cerute de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Șefii diplomaţiilor şi miniştri din Franța și Rusia s-au reunitFoto: romanialibera.ro

Miniştrii francezi şi ruşi se întâlnesc în format ''2+2'' în cadrul unui dialog interguvernamental, pentru prima dată după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, care a instaurat o atmosferă ce aminteşte de Războiul Rece, transmite Știri.md cu referire la Agerpres

''Suntem aici pentru a institui un dialog sincer şi exigent, cerut de preşedintele Macron'', a declarat Jean-Yves Le Drian, în debutul întâlnirii.

''Doar această agendă de încredere şi rezultatele concrete care vor decurge din ea ne vor permite să avansăm împreună spre o nouă arhitectură de încredere şi de securitate în Europa'', a adăugat el.

''Susţinem iniţiativele avansate de Franţa'', a declarat, la rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, dând asigurări că ''o întărire a cooperării ruso-franceze pe scena internaţională (...) corespunde pe deplin poziţiei preşedintelui Putin şi intereselor Rusiei''.

Precedenta reuniune în acest format a avut loc în 2012 la Paris.

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia, vizată din 2014 de sancţiuni europene severe, se află în prezent la cel mai scăzut nivel.

Emmanuel Macron, care l-a primit pe Vladimir Putin la sfârşitul lui august la reşedinţa sa de vară din sudul Franţei, pledează însă pentru o normalizare a relaţiilor cu Moscova, în pofida dezacordurilor pe mai multe subiecte sensibile.

Duminică, cei doi lideri au avut o discuţie telefonică în care, printre altele, au salutat schimbul a 70 de prizonieri intervenit în ajun între Ucraina şi Rusia, drept un pas în plus în eforturile de pace.

Pe lângă situaţia din Ucraina, miniştrii francezi urmau să evoce luni cu omologii lor ruşi crizele din Libia şi Siria, dosarul nuclear iranian şi marile mize strategice, supuse unor mari provocări de punerea sub semnul întrebării a tratatelor privind controlul armamentelor, a indicat diplomaţia franceză. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării