main logo
480

Reuniune a liderilor G7: Discuţiile se anunţă a fi furtunoase

Liderii statelor G7 se reunesc sâmbătă după-amiază la Biarritz, sub ochii opiniei publice mondiale care aşteaptă de la ei soluţii concrete la crizele care zguduie planeta: război comercial, dosarul iranian sau incendiile din pădurea amazoniană.

Reuniune a liderilor G7: Discuţiile se anunţă a fi furtunoase

Această catastrofă ecologică va fi pe agenda discuţiilor din timpul dineului ce va avea loc în farul din Biarritz - cu un meniu din specialităţi basce - între liderii clubului principalelor state industrializate: Emmanuel Macron (Franţa), Donald Trump (SUA), Angela Merkel (Germania), Boris Johnson (Marea Britanie), Giuseppe Conte (Italia), Shinzo Abe (Japonia) şi Justin Trudeau (Canada), transmite Știri.md cu referire la Agerpres

Vineri, preşedinţia franceză a anunţat că la summit 's-ar putea materializa' iniţiative concrete pentru a lupta împotriva incendiilor amazoniene, cerând ca această 'criză internaţională' să devină o prioritate a reuniunii de la Biarritz.

Discuţiile ar putea fi delicate pentru că Emmanuel Macron l-a acuzat vineri pe preşedintele brazilian Jair Bolsonaro că a "minţit" în privinţa angajamentelor asupra climei şi de ''inacţiune" în faţa incendiilor din Amazonia.

Berlinul şi-a exprimat deja reticenţele la anunţul că Parisul va bloca proiectul de acord comercial între UE şi Mecosur, un subiect ce va fi abordat într-un tete-a-tete Merkel-Macron.

Mediile diplomatice şi jurnaliştii prezenţi la Biarritz aşteaptă să vadă care va fi atitudinea imprevizibilului Donald Trump pe alte subiecte de divergenţe.

Preşedintele Statelor Unite a ameninţat cu represalii la impunerea unei taxe franceze pentru giganţii digitali americani.

"Dacă o vor face, vom impune taxe vamale pe vinurile lor", a anunţat el, vorbind despre "taxe vamale cum n-au văzut niciodată''.

Discuţiile se anunţă furtunoase în ce priveşte impozitarea giganţilor digitali, relansarea economiei mondiale sau tensiunile comerciale americano-chineze, la o zi după impunerea de noi taxe vamale reciproce.

În ce priveşte un alt dosar spinos, cel al programului nuclear iranian, Emmanuel Macron îşi va informa omologii despre întrevederea avută cu şeful diplomaţiei de la Teheran, Mohammad Javad Zarif. Acesta, într-un interviu pentru AFP, a considerat încurajatoare propunerile Parisului pentru deblocarea crizei.

În faţa acestei multitudini de subiecte de actualitate, organizatorii francezi vor încerca să facă să avanseze dosare de fond ce vor face obiectul unor sesiuni speciale: lupta împotriva inegalităţilor, educaţia în Africa sau protejarea oceanelor, în speranţa unor ''iniţiative concrete', împărtăşită cu liderii invitaţi la summit, precum premierul indian Narendra Modi şi şase şefi de stat din Africa.

Din saloanele din Centrul Bellevue sau de la Hôtel du Palais, liderii vor beneficia de o privelişte magnifică asupra plajei de la Biarritz, golită total de turişti şi de surferi.

Şi centrul oraşului vecin Bayonne este părăsit, în primul rând de teama violenţelor la adunări ale opozanţilor summitului, care ar putea sfida interdicţia de a manifesta.

Primele ciocniri au izbucnit vineri seară la Urrugne, în departamentul Pyrénées-Atlantiques, unde poliţia a reţinut 17 persoane, iar patru membri ai forţelor de ordine au fost răniţi uşor.

Anticapitalişti şi altermondialişti, cărora li se vor alătura militanţi basci, speră să adune 10.000 de persoane pentru a manifesta de la Hendaye la Irun (Spania), pe o distanţă de şase km, la o zi după contra-summitul lor.

"Nu vom tolera nicio violenţă. Dacă vor surveni, vom răspunde", a avertizat ministrul de interne francez Christophe Castaner, care a desfăşurat mai mult de 13.000 de poliţişti şi jandarmi în toată regiunea.

Autorităţile franceze speră să evite violenţe precum cele de la precedentele summituri de la Hamburg sau Genova, la câteva luni după criza 'vestelor galbene'.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării