main logo
1558

Restaurant deschis de moldoveni în China, premiat cu platoul Michelin

Trei moldoveni – Ganea Igor, Șadrin Nicolae și Rudoi Eugen – au deschis în 2017 un restaurant cu specific moldovenesc în orașul chinez Guangzhou.

Restaurant deschis de moldoveni în China, premiat cu platoul MichelinFoto: zugo.md

De atunci, cei trei, alături de o echipă talentată de bucătari și chelneri, au muncit cot la cot pentru a se remarca printre multitudinea de localuri unde se mănâncă gustos și într-o ambianță plăcută, transmite Știri.md cu referire la zugo.md

Se pare că, abia acum, după doi ani de la inaugurarea restaurantului, fondatorii culeg primele roade. Recent, localul care le poartă numele – Ganea kitchen fairy tales – a obținut renumitul platou Michelin. Premiul se oferă localurilor din toată lumea care reușesc să demonstreze că gătesc excepțional.

Platoul este, de fapt, primul pas făcut de restaurante în drumul spre obținerea celor trei stele Michelin, care semnifică faptul că mâncarea, deservirea, echipa și furnizorii unui local sunt de o calitate superioară.

În restaurantul compatrioților noștri poți gusta atât din mâncărurile tradiționale, cât și din cele europene sau asiatice. Tot aici, oaspeții sunt delectați cu o atmosferă creată din combinația dintre rustic și modern, dar și cu vinuri selecte moldovenești.

Platoul Michelin nu este singurul premiu obținut de restaurant în acest an. Trip Advisor le-a oferit la începutul lunii iunie și certificatul de excelență, ceea ce denotă faptul că oaspeții localului apreciază înalt bucatele și deservirea din local.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării