main logo
612

Recordul obținut de un clip de promovare a participării la vot

Cu mai mult de 75 de milioane de vizualizări într-o săptămână, videoclipul „Alege-ți viitorul”, parte a campaniei PE bazate pe sentimentul solidarității, a avut un impact deosebit.

Recordul obținut de un clip de promovare a participării la vot

De la lansarea lui din 25 aprilie, videoclipul de trei minute a fost vizualizat mai mult de 75 de milioane de ori, pe rețelele de socializare, cifre record pentru o campanie instituțională (date actualizate joi, 2 mai, ora 9.00, însumând numărul de vizualizări de pe toate platformele pe care a fost publicat), transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Videoclipul este subtitrat în toate cele 24 de limbi oficiale ale UE, în alte limbi europene, în diferite variante naționale ale acelorași limbi (32 în total), precum și în alte cinci limbi importante la nivel internațional (arabă, chineză, rusă, hindi și turcă).

Videoclipul a fost produs de asemenea în 31 de limbaje mimico-gestuale și în limbajul mimico-gestual internațional, cu sprijinul Uniunii Europene a Surzilor (EUD).

Pus în scenă de către titratul regizor Frédéric Planchon și produs pentru Parlamentul European de către European Broadcast Partners și subcontractantul acestora, & Co./NoA, videoclipul se apleacă asupra momentelor intense, frumoase și fragile legate de venirea pe lume a copiilor în Europa și este menit să ne facă să reflectăm asupra importanței votului.

Toate scenele de nașteri din videoclip sunt imagini documentare reale. Fiind una dintre componentele de bază ale campaniei pentru alegerile europene, videoclipul dorește să îi facă pe europeni conștienți de valorile comune, de emoții şi responsabilități.

După cum spune fetița ce narează povestea: „Fiecare poate influența această lume, dar împreună putem face o schimbare reală. Alege Europa în care vrei să cresc.”

Campania Parlamentului European include de asemenea platforma dedataastavotez.eu ce facilitează implicarea cetățenilor în alegerile europene. Până acum, mai mult de 270.000 de persoane s-au înregistrat pe această platformă la nivel european.

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în toate statele membre între 23 și 26 mai.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării