main logo
992

Record: Cine e bibliotecarul care a traversat înot Marea Neagră

Celebrul înotător român Avram Iancu a reuşit un nou record! A străbătut înot Marea Neagră de la Sulina la Istanbul în 60 de zile.

Record: Cine e bibliotecarul care a traversat înot Marea Neagră

Bibliotecarul din Petroşani a parcurs înot 680 de kilometri, şi a avut de înfruntat situaţii dramatice, transmite Știri.md cu referire la ProTV.

Nu este la prima sa aventură: anul trecut Avram Iancu a parcurs înot întregul curs al Dunării de la izvoare până la vărsare.

Aventura lui Avram Iancu a început pe 2 septembrie. Temerarul povesteşte că cele mai grele momente le-a trăit în apele româneşti ale Mării Negre.

Avram Iancu: “Au fost 60 de zile de efort continuu cu foarte multe dificultăţi, cu foarte multe greutăţi şi chin. Am întâmpinat foarte mari probleme de la meduze, nu mă aşteptam, dar meduzele mi-au ridicat o problemă foarte mare. În România apa e tulbure şi când luau contact direct cu faţa îmi provocau dureri foarte mari.”

În Bulgaria, înotătorul a fost întâmpinat de valuri foarte mari. Adrian Zapis unul din cei 4 scafandrii care l-au însoţit pe Avram Iancu în aventura sa îşi aminteşte cu groază momentele de pe coasta bulgărească.

Adrian Zapis, scafandru: “Era din ce în ce mai greu, apa rece, meduze enorme, pietre, peste tot ţărmul Bulgariei e numai cu piatră, 14-15 km nu aveam unde să ieşim, nu aveam unde să acostez cu yahtul, la Kaliakra ne lua vântul de peste tot, am zis că ne înecăm amândoi pe acolo.”

Dar în periplul său, Avram Iancu a fost însoţit şi de câţiva delfini pe care i-a întâlnit la Gura Portiţei.

Avram Iancu: “Am tranzitat România înot tot litoralul este foarte frumos”

Pentru a stabili acest record Avram Iancu a înotat în medie 5 ore pe zi.

″Încerc şi azi să parcurg 15 dacă nu 18 km ca şi ieri, nu va fi uşor pt ca temperatura apei este scăzută 16 grade, dar ar fi o veste bună: în strâmtoarea Bosfor apa are o temperature mai ridicată!”

Avram Iancu a realizat această performanță fără să poarte costum de neopren şi fără să utilizeze labe de înot. Dacă la începutul cursei apa mării avea 25 de grade, la jumătatea traseului temperatura a scăzut cu 10 grade.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării