main logo
764

Reacția unei femei care a zburat prima dată cu avionul la 95 de ani

O pensionară din Marea Britanie şi-a îndeplinit visul la vârsta de 95 de ani atunci când a zburat pentru prima dată cu avionul, experienţă pe care a numit-o absolut ‘minunată’, relatează joi Press Association, conform Agerpres.

Reacția unei femei care a zburat prima dată cu avionul la 95 de ani

Gladys Blackburn s-a îmbarcat în avion de pe aeroportul din Luton cu destinaţia Elveţia pentru că a dorit întotdeauna să viziteze Lacul Geneva, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Pensionara, care a mers toată viaţa în vacanţe cu maşina sau cu trenul, a fost tratată cu un pahar de şampanie la bordul avionului aparţinând companiei Easyjet.

Excursia de două zile a fost organizată de căminul de bătrâni din Milton Keynes, Buckinghamshire, în care femeia de 95 de ani locuieşte.

În trecut obişnuia să meargă până la aeroportul local pentru a vedea avioanele care decolează şi aterizează, fără a avea însă şansa de a călători la bordul unuia.

‘Am fost în al nouălea cer când m-au anunţat. Fiind printre nori cu un pahar de şampanie şi o asemenea privelişte - a fost minunat, mai bine decât mi-aş fi imaginat vreodată. La început am fost neliniştită, însă acum aş vrea să o fac din nou’, a declarat Gladys Blackburn.

‘Gladys a călătorit în străinătate toată viaţa ei doar cu autocarul. Întotdeauna a fost un vis al ei să zboare şi de ce ar trebui să se schimbe visele doar din cauza vârstei?’, a afirmat o îngrijitoare de la centrul unde locuieşte femeia de 95 de ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării