main logo
2468

Reacția lui Trump după victoria lui Nawrocki în alegerile din Polonia

Președintele american Donald Trump a felicitat marți Polonia pentru alegerea istoricului naționalist Karol Nawrocki la președinția țării, informează AFP.

Reacția lui Trump după victoria lui Nawrocki în alegerile din PoloniaFoto: Profimedia

„Felicitări Poloniei, ați ales un câștigător”, a scris președintele SUA pe rețeaua sa socială Truth Social, împreună cu ceea ce el prezintă drept un titlu al canalului de televiziune Newsmax: „Un aliat al lui Trump câștigă în Polonia, șocând întreaga Europă”.

La rândul său, șeful diplomației americane Marco Rubio l-a felicitat luni pe Karol Nawrocki după victoria lui în alegerile prezidențiale din Polonia, țară „aliat model'” și „contribuitor cheie la întărirea NATO”, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

„Poporul polonez s-a exprimat și susține o armată mai puternică și securizarea frontierelor sale”, a declarat secretarul de stat al lui Donald Trump într-un comunicat.

Conform rezultatelor oficiale publicate luni, Karol Nawrocki, susținut de partidul de opoziție naționalist PiS, a câștigat 50,89% din voturi, față de 49,11% pentru pro-europeanul Rafal Trzaskowski în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, al căror rezultat a confirmat polarizarea profundă din această țară membră a NATO și UE. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării