main logo
2629

Război în Ucraina: Zelenski vrea întrevedere cu Putin. Reacția Rusiei

O întâlnire între președintele Rusiei și cel al Ucrainei poate și trebuie să pună punct asupra unei înțelegeri și să consolideze modalitățile și acordurile elaborate de experți, altfel este imposibil. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în contextul propunerii Kievului de a organiza un summit bilateral între cei doi lideri.

Război în Ucraina: Zelenski vrea întrevedere cu Putin. Reacția RusieiImagine simbol

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a relatat pentru presa din Ucraina despre progresele înregistrate de partea rusă în ceea ce privește o posibilă întâlnire cu președintele rus, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit RBC-Ucraina, Zelenski a menționat că pentru prima dată după mult timp, vede semnale în această privință din partea rusă. Liderul de la Kiev a explicat că discuțiile privind încheierea războiului ar trebui să înceapă cu o întâlnire a liderilor, iar Ucraina ridică public mereu această problemă.

Șeful delegației ucrainene pentru negocieri de pace cu partea rusă, la Istanbul, Rustem Umerov, a declarat că au propus organizarea unei întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei, cu participarea altor lideri mondiali, inclusiv președintele SUA, Donald Trump, și al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Atunci, delegația rusă a menționat că o astfel de întâlnire ar trebui să fie doar pentru semnarea documentelor, nu și pentru discuții.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării