Comunicați țării o știre importantă!×
1
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 3
4
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 3
4
2K

Război în Siria: Cum arată atacul aviaţiei militare ruse în Idlib

În timp ce Franţa şi ONU avertizează asupra unei „catastrofe umanitare" în Idlib, Ministerul rus al Apărării difuzează filmuleţe cu atacuri în această regiune din nord-estul Siriei.

Armata rusă pregăteşte terenul în Idlib pentru o intervenţie terestră a trupelor loiale liderului de la Damasc Bashar al-Assad. După 22 de zile de întrerupere, aviaţia rusă a reluat marţi bombardamentele în Idlib, considerat ultimul mare bastion al rebelilor sirieni, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Cel puţin 13 civili au fost ucişi în prima zi de bombardamente, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Ministerul Apărării de la Moscova a difuzat un filmuleţ din cadrul acestei campanii, susţinând că aviaţia militară rusă vizează obiective aparţinând teroriştilor. 

Combatanţii terorişti invocaţi de Moscova sunt membrii grupării Hay'at Tahrir al-Sham, fosta Al-Nusra, sau aripa siriană a Al-Qaida. Circa 10.000 de rebeli s-ar afla printre cei 2,5 milioane de locuitori din Idlib.

În contextul acestor atacuri, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat că ar putea duce la un masacru. 

Un avertisment similar a fost adresat de diplomaţia franceză. Casa Albă s-a declarat în schimb pregătită de un atac asupra regimului Bashar al-Assad în cazul unui atac chimic al trupelor sale împotriva civililor.

Conform ONU, o ofensivă asupra provinciei Idlib ar putea duce la strămutarea a 800.000 de persoane şi ar provoca o catastrofă umanitară. 

Războiul din Siria, izbucnit în 2011 odată cu reprimarea de către Assad a manifestaţiilor pro-democraţie, s-a soldat cu peste 350.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.

Preşedinţii Iranului, Rusiei şi Turciei se vor întâlni vineri la Teheran pentru a evoca situaţia din Siria.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Ați găsit greșeală?
Vă rugăm să ne anunțați!×
Citește și
article image
SUA şi Turcia vor înfiinţa un centru operaţional comun în Siria
2
93
article image
Prima doamnă a Siriei s-a vindecat de cancer. Imagini cu Asma Assad
2
603