main logo
1601

Răsturnare de situaţie în cazul Boeing 737 MAX, căzut în Etiopia. Ce arată cutia neagră

Informaţii noi extrase din cutia neagră arată că piloţii aeronavei etiopiene au respectat procedurile.

Răsturnare de situaţie în cazul Boeing 737 MAX, căzut în Etiopia

Piloţii avionului Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, prăbuşit luna trecută la scurt timp după decolare, au respectat ‘iniţial’ procedura de urgenţă stabilită de constructor, dar nu au reuşit să preia din nou controlul aparatului, scrie Wall Street Journal (WSJ) în ediţia de miercuri, potrivit AFP. Avionul Ethiopian Airlines s-a prăbuşit pe 10 martie, la câteva minute de la decolarea de la Addis Abeba, provocând decesul tuturor celor 157 de persoane aflate la bord, transmite Ştiri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Accidentul, cel de-al doilea în care a fost implicat un avion Boeing 737 MAX 8 în interval de cinci luni, a dus la oprirea la sol în toată lumea a întregii flote de avioane de acest tip.

Un avion 737 MAX 8, aparţinând companiei indoneziene Lion Air, se prăbuşise în mare, în largul Indoneziei, în octombrie, tragedie în care au murit 189 de oameni.

Accidentul din Indonezia a determinat compania Boeing să emită consemne de urmat în cazuri de urgenţă pentru deconectarea sistemului automat de stabilizare în zbor şi reluarea pilotajului manual.

Sistemul instalat pe Boeing 737 MAX care ar fi dus la prăbuşirea avionului

Acest sistem, denumit MCAS (Maneuvering Characteristics Augmentation System) a fost conceput special pentru 737 MAX pentru a corecta o anomalie aerodinamică legată de greutatea mai mare a motoarelor. El este suspectat că a jucat un rol cheie în cele două tragedii.

Confruntaţi cu o luare de viteză anormală şi cu un avion în picaj, piloţii Ethiopian Airlines au urmat procedurile pentru a dezactiva MCAS, fără însă a reuşi să preia controlul avionului, explică WSJ, citând surse informate despre rezultatele preliminare ale anchetei.

Softul a fost însă reactivat, adaugă WSJ, precizând că ‘aceste ultime informaţii sunt extrase din exploatarea datelor cutiei negre’ care a înregistrat parametrii de zbor.

Guvernul etiopian a anunţat luni că raportul preliminar privind cauzele accidentului va fi făcut public în această săptămână.

În cele două accidente, avioanele au urmat traiectorii dezordonate, coborând şi urcând în mod anormal.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării