Rapperul MOT a devenit tată de băiat. Mesaj emoţionant
Despre faptul că urmează să devină tată, MOT a anunțat în toamna anului trecut, atunci când și-a surprins fanii și cu un videoclip de-a dreptul adorabil. Acolo, rapperul rus s-a filmat alături de soția sa.

Au urmat câteva luni în care cei doi și-au delectat urmăritorii virtuali cu imagini superbe în rol de viitori părinți. De curând, însă artistul a devenit proaspăt tătic.
MOT a anunțat acest lucru chiar pe contul său de Instagram, unde a publicat un mesaj emoționant, alături de prima imagine pe care au realizat-o în trei.
„Acum suntem o familie deplină și împlinită. Mulțumesc pentru fiu, cea mai bună soție a mea și iubită mamă”, a menționat rapperul, potrivit ea.md.
„Este cea mai fericită zi din viața noastră! Bine ai venit în familie, fiule! Te iubim nespus de mult! Iubitule, tu ești eroul nostru! Ne-ai susținut, ne-ai ajutat. Ești cel mai bun Tată”, a scris soția rapperului rus.