main logo
395

Putin spune că Trump nu-l convinge pe Kim să lase arma nucleară

Putin a estimat că garanțiile de securitate americane trebuie susținute și de alte țări implicate în dosarul nuclear nord-coreean.

Putin spune că Trump nu-l convinge pe Kim să lase arma nucleară

Liderul de la Kremlin a făcut această declarație joi, după summit-ul cu omologul său nord-coreean, transmite Știri.md cu referire la Evz.ro.

Vladimir Putin și Kim Jong-un s-au întâlnit joi, la Vladivostok, unde a estimat că garanțiile de securitate americane nu sunt suficiente pentru a convinge Phenianul să renunțe la programul său nuclear, scrie Moscow Times. 

Putin și Kim s-au văzut la două luni după summit-ul între Kim și președintele SUA, Donald Trump, summit soldat cu profunde dezacorduri între părțile americană și nord-coreeană.

Liderul de la Kremlin, doritor să profite de un summit cu Kim pentru a pune în valoare diplomația Rusiei în calitate de actor mondial, a declarat că garanțiile de securitate americane ar trebui să fie susținute și de alte țări implicate în precedentele negocieri pe tema dosarului nuclear nord-coreean. 

„Trebuie să ne gândim împreună, cu toții”, a spus Putin la prima discuție tête-à-tête cu Kim. 

„Este puțin probabil ca acordurile între două țări să fie suficiente”, a adăugat el, estimând că aceste garanții din partea mai multor țări trebuie să asigure „suveranitatea Coreii de Nord”.

Întâlnirea Putin-Kim a durat de două ori mai mult decât timpul alocat oficial de 50 de minute. Putin l-a descris pe Kim ca „destul de deschis” și „interesant”.

Promițând să-i informeze pe omologii săi american și chinez, Donald Trump și Xi Jinping, de discuțiile de la Vladivostok, liderul de la Kremlin a declarat că un acord cu privire la programul nuclear al Phenianului ar fi posibil și că soluția este progresul „pas cu pas” pentru a instaura „un climat de încredere”.

Kim Jong-un, care a sosit miercuri la Vladivostok, la bordul trenului său blindat, a declarat că situația din peninsula coreeană „este o chestiune care interesează pe multă lume”.

El nu a făcut nici o declarație presei dar a strâns mâna lui Putin înainte a lua loc într-o imensă limuzină Mercedes.

Vladimir Putin are obiceiul să-i facă să aștepte pe liderii mondiali care vizitează Rusia. Dar, miercuri, Putin a venit la summit cu aproximativ o jumătate de oră mai devreme.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării