main logo
506

Putin se teme de teroriștii din Afganistan: Teroriștii sunt activi

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri asupra unui aflux de jihadişti veniţi din Siria şi Irak în Afganistan și s-a arătat preocupat în legătură cu posibila destabilizare a unor ţări din Asia Centrală aliate Moscovei.

Putin se teme de teroriștii din Afganistan: Teroriștii sunt activi

„Mai multe grupuri teroriste sunt active în această ţară (Afganistan - n.r.). Şi luptători cu experienţă veniţi din Irak şi Siria merg acolo”, a declarat preşedintele Vladimir Putin, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Gruparea Stat Islamic - Khorasan (ISIS-K), cel mai radical grup armat islamist din Afganistan, a comis o serie de atentate într-o campanie de destabilizare a noului regim taliban.

„Este posibil ca teroriştii să încerce să destabilizeze ţările vecine (...) până când vor întreprinde o expansiune directă” în aceste naţiuni, a adăugat preşedintele rus într-o videoconferinţă cu şefii serviciilor de securitate din Comunitatea Statelor Independente (CSI), care reuneşte naţiuni din fosta URSS, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

În consecinţă, „este important să monitorizăm în permanenţă situaţia de la frontierele afgane”, a continuat el.

Declaraţiile reflectă îngrijorarea Rusiei cu privire la incertitudinea în care Afganistanul s-a afundat de când talibanii au revenit la putere, după retragerea trupelor americane.

Trafic de droguri și de arme la frontiera afgană

Mişcarea islamistă a capturat capitala afgană Kabul în august, după o ofensivă fulgerătoare care a dus la prăbuşirea guvernului susţinut de ţările occidentale.

La 20 de ani după ce au fost înlăturaţi de la putere de către Statele Unite, talibanii au revenit spectaculos, lansând o serie de provocări – în special de securitate – pentru ţările vecine şi nu numai.

În consecinţă, Rusia a efectuat manevre militare comune în timpul verii în Tadjikistan şi Uzbekistan, două ţări care se învecinează cu Afganistanul.

În cursul videoconferinţei cu Vladimir Putin, şeful securităţii naţionale din Tadjikistan, Saimumin Yatimov, a semnalat o „intensificare” a traficului de droguri, arme şi muniţie la frontiera afgană.

Rusia consideră mişcarea talibană ca fiind teroristă, dar are dialog cu aceasta de ani de zile. Kremlinul a adoptat o atitudine conciliantă de la preluarea puterii de către talibani şi a indicat că îi va invita la o conferinţă internaţională privind Afganistanul, programată să aibă loc la Moscova, pe 20 octombrie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării