Putin: Negocierile Rusia - Ucraina ar putea fi reluate după 22 iunie
Kremlinul este dispus să reia negocierile directe cu Ucraina după data de 22 iunie. Despre acest lucru, președintele rus Vladimir Putin i-a comunicat liderului de la Casa Albă, Donald Trump, în cadrul unei convorbiri telefonice pe care cei doi au avut-o sâmbătă.

Consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov, citat de agenția TASS, a precizat că partea rusă și-a exprimat disponibilitatea de a continua discuțiile cu Ucraina „așa cum a fost convenit, după 22 iunie”, dată la care urmează să se încheie schimbul de prizonieri de război, inclusiv persoane grav rănite și deținuți cu vârste sub 25 de ani, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Președintele american a luat act de această poziție și și-a reiterat interesul pentru încheierea cât mai rapidă a conflictului ruso-ucrainean, a mai spus Ușakov.
Moscova a calificat drept „utilă” convorbirea telefonică dintre Vladimir Putin și Donald Trump, care a durat aproximativ 50 de minute. Consilierul rus a precizat că Putin și Trump au discutat și despre situația din Orientul Mijlociu. Președintele rus a condamnat atacurile Israelului asupra infrastructurii nucleare și militare a Iranului și a calificat escaladarea tensiunilor drept „extrem de îngrijorătoare”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat anterior că Ucraina nu a luat deocamdată o decizie privind continuarea negocierilor cu Rusia, aceasta urmând să fie anunțată după finalizarea unui nou schimb de prizonieri, programat pentru 20-21 iunie. Sâmbătă, Ucraina și Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri de război, în baza înțelegerilor atinse în Turcia, la Istanbul, la începutul lunii iunie. Potrivit autorităților de la Kiev, acesta este al patrulea schimb realizat în decurs de doar o săptămână.