main logo
842

Putin: Negocierile asupra insulelor au nevoie de susţinerea publică

Orice acord prin care s-ar încheia o dispută teritorială cu Japonia are nevoie de susţinerea publică, a anunţat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, scrie Reuters.

Putin: Negocierile asupra insulelor au nevoie de susţinerea publică

Cu puţin timp înainte ca Putin să se întâlnească la Kremlin cu premierul japonez Shinzo Abe, poliţia rusă a reţinut 11 persoane care protestau faţă de concesiile teritoriale în faţa ambasadei Japoniei din Moscova, transmite Ştiri.md cu referire la stiripesurse.ro

Insulele – cunoscute în Rusia ca Insulele Kurile şi în Japonia ca Teritoriile Nordice – au fost capturate de trupele sovietice la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. De atunci, Tokyo a căutat să le recupereze. Din cauza acestei dispute, Rusia şi Japonia nu au semnat un tratat oficial de pace.

Putin şi Abe şi-au reafirmat angajamentul pentru a găsi o soluţie la dispută, însă au oferit puţine soluţii concrete.

„Avem în faţa noastră o muncă titanică pentru a crea condiţiile necesare de a ajunge la o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi”, a afirmat Putin.

„Bineînţeles, soluţiile propuse de negociatori ar trebui să fie acceptabile şi pentru cetăţenii ruşi şi japonezi, să fie susţinute de societăţile din ambele ţări”, a adăugat Putin. Sondajele de opinie arată că majoritatea ruşilor se opun ideii de a ceda din insule.

Abe a declarat că ajuns la un acord cu Putin privind o întâlnire a miniştrilor de externe care va avea loc în februarie pentru a continua discuţiile. Liderul japonez a precizat şi că s-a ajuns la un acord prin care cele două armate vor colabora îndeaproape.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării