main logo
3296

Putin ia măsuri ca ruşii să bea tot mai puţină vodcă

Vladimir Putin vrea să-i oblige pe ruşi să renunţe la vodcă sau măcar să-i facă să bea mai puţin. Astfel, Rusia va interzice promoţiile la alcool şi va limita reclamele la băuturi.

Putin ia măsuri ca ruşii să bea tot mai puţină vodcăFoto: observatornews.ro

Băuturile alcoolice nu vor mai fi amplasate în preajma caselor de marcat, astfel încât să nu-i tenteze pe cumpărători, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.

Nu este pentru prima dată când ruşii introduc un asemenea concept. Ceva similar a fost în vigoare între 2009 şi 2020, când s-a înregistrat o scădere de 10 litri pe acool consumat pe cap de locuitor. 

Acum, Vladimir Putin încearcă să mai obţină o scădere de peste 10 la sută, iar ruşii să nu bea mai mult de 7,8 litri de persoană.

De asemenea, doreşte să implice în campanie angajatorii şi sindicatele. Preşedintele rus şi-a propus şi introducerea unor programe care să promoveze un stil de viaţă sănătos în rândul tinerilor. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării