main logo
2922

Protest fără precedent al profesorilor față de cadourile de Mărțișor

În timp ce părinţii se sfătuiesc de zor câţi bani să strângă pentru cadoul de mărţişor dat la şcoală, profesorii şi învăţătorii care doresc un învăţământ de calitate le transmit că nu au nevoie de nimic.

Protest fără precedent al profesorilor față de cadourile de Mărțișor

Șpăgile îi discreditează, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiul Bucureşti a anunţat verificări în şcoli şi le-a interzis dascălilor să accepte bani sau cadouri, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

În caz contrar, conform legii, pot fi sancţionaţi până la desfacerea contractului de muncă.

″Mă aşteptau pe holuri, îi vedeam cu diverse pungi. Veneam de la ore, aveam consultaţii cu părinţii şi o dată am zis vă rog să plece toată lumea. Că era un număr mare de persoane, toţi cu pungi în mâini şi am zis: refuz, nu intru pe aici.″⁣

Acesta a fost primul contact al profesoarei de franceză Alexandra Chirea cu educaţia din România, în primul ei an la catedră.

„Sunt grupuri de părinţi care spun că e puţin 100, altcineva zice hai 200. Nu neg faptul că sunt situaţii în care aceste cadouri sunt aşteptate şi se dau liste cu numele celor care au contribuit la cadouri.”

Joi, atât Alexandra Chirea cât şi colega ei de catedră au purtat banderole cu tricolorul pe braţ. Nu protestează pentru bani, ci pentru resurse şi calitate în învăţământ.

Trebuie să vină un semnal din partea profesorilor, astăzi, pentru că deja este prea târziu, pentru anii care urmează, că nu trebuie sărbătorit 1 şi 8 martie la şcoală. Părinţii sunt cei care iniţiază aceste lucruri şi tot ei comentează ipocrit ce s-a întâmplat. Asta m-a deranjat la părinţi mereu, de ce nu ai coloana vertebrală să spui eu nu dau. Ce se întâmplă? Iar pentru imaginea noastră, asta să înţeleagă toţi profesorii.”

Iar părinţii ajung uneori să se certe pe grupurile de Whatsapp şi Facebook până se pun de acord asupra unui cadou.

-Cum procedăm anul acesta de 8 martie? Strângem bani împreună sau ne organizăm separat (dacă vrem)?

-Va rog să nu intrăm în polemici, reproşuri şi alte similare.

-De Crăciun s-a achiziţionat set de bijuterii de aur pentru educatoare. Iar suma strânsă a fost destul de mare.

- Ce fac cei care nu au posibilitatea? Stau acasă? Aşa continuaţi şi la şcoală. Că doar trăim în România.

Iar dacă legea interzice ca un profesor să accepte cadouri sau bani, părinţii s-au gândit să ofere flori. De mare valoare.

- Se dă o orhideee la ghiveci şi 100 de lei în plic sau voucher.

- 800 de RON este foarte mult pentru o cutie cu flori.

- Este adevărat că trebuie să luăm ceva, dar e o enormitate 800 de RON pe un buchet de flori.

- La creşă la cumnata mea s-au strâns 100 de lei de copil şi sunt 30 în grupă, chiar îmi zicea că ea a dat 50 şi se uitau ciudat.

O mamă ştie cât este de important că profesorul să nu uite de la cine a primit cadoul în toată agitaţia de 1 sau 8 martie din şcoli.

”Mamă: O înghesuială, o îmbulzeală, scriu numele copilului să ştie profesorul din partea cui primeşte cadoul. Nu poţi merge cu un simplu mărţişor, trebuie să fie un cadou deosebit pentru timpurile din zilele de astăzi.
Reporter: Ține cont profesorul de aceste cadouri?
Mamă: Da, dacă e un simplu mărţişor nu cred. Dacă e ceva deosebit sigur.”

Iată însă că acel ″ceva deosebit″⁣ îi poate aduce profesorului un avertisment, scăderea salariului, suspendarea sau chiar concedierea.

Şi reprezentanţii Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti le-au dat un ordin cadrelor didactice să refuze orice cadou din partea elevilor sau părinţilor.

Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectatorului Școlar București: ″Profesorii NU au voie să primească bani sume de bani de la părinţi sau alte bunuri materiale consistente de la aceştia. Suntem într-o perioadă în care un mărţişor, o floare, nu reprezintă o problemă.″⁣

Niciun cadru didactic nu a fost sancţionat până în prezent pentru că a acceptat cadouri consistente din partea elevilor, asta deşi la Inspectoratul Școlar din Bucureşti, de pildă, au fost părinţi care au depus sesizări.

Dar cu siguranţă orice dascăl poate primi cu inimă deschisă un mărţişor sau o floare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării