main logo
538

Proiectul de lege privind Brexit-ul revine în dezbaterea Camerei Comunelor

Votul din parlamentul britanic asupra proiectului de lege guvernamental legat de Brexit ar putea trimite un mesaj negativ către Uniunea Europeană şi ar putea face negocierile mai dificile dacă parlamentarii subminează poziţia oficială, a declarat premierul britanic Theresa May într-o întâlnire cu miniştrii săi.

Proiectul de lege despre Brexit revine în dezbaterea Camerei ComunelorProiectul de lege despre Brexit revine în dezbaterea Camerei Comunelor

„Premierul a spus că voturile sunt foarte importante în privinţa mesajului pe care îl trimit la Bruxelles. Ea a afirmat că orice lucru care subminează guvernul acasă ar face negocierile cu UE mai dificile", a declarat un purtător de cuvânt al Theresei May, rezumând conţinutului unei şedinţe de guvern care a avut loc marţi transmite Știri.md cu referire la Agerpres

Proiectul de lege asupra Brexit-ul revine marţi şi miercuri în faţa Camerei Comunelor în cadrul unei serii de voturi, care vor pune la încercare capacitatea Theresei May de a menţine unitatea Partidului Conservator pe care îl conduce.

Textul, aprobat de camera superioară a parlamentului în luna ianuarie, anulează legea din 1972 prin care Marea Britanie a devenit membră a ceea ce se numea atunci Comunitatea Economică Europeană şi organizează transpunerea legislaţiei europene în dreptul britanic.

El a fost modificat între timp prin 15 amendamente în Camera Lorzilor (majoritar pro-europeană), asupra cărora deputaţii sunt invitaţi să se pronunţe la rândul lor.

Guvernul condus de Theresa May speră că vor fi respinse cele mai multe dintre aceste amendamente pe care le consideră inacceptabile. Unul dintre ele prevede acordarea unei puteri sporite Camerei Comunelor pentru a stabili "direcţia" guvernului în cazul în care parlamentul ar respinge acordul definitiv asupra ieşirii din UE.

Camera Lorzilor a refuzat de asemenea să acorde executivului puteri extinse pentru a amenda legile după Brexit. În faţa unei adunări a aleşilor conservatori - Comitetul 1922 -, Theresa May a afirmat luni că acest proiect de lege asupra retragerii este pur tehnic şi că vizează doar "să asigure o tranziţie în linişte şi în ordine".

"Trebuie să ne gândim la mesajul pe care parlamentul îl va trimite UE în această săptămână", a spus ea, potrivit textului discursului său transmis presei de către purtătorul ei de cuvânt.

"Mă străduiesc să negociez cel mai bun acord pentru Marea Britanie. Am încredere că pot ajunge la un acord care să ne permită să încheiem propriile noastre acorduri comerciale, având cu UE o frontieră cu cât mai puţine fricţiuni posibile. Dar dacă amendamentele Lorzilor sunt menţinute, această poziţie de negociere va fi slăbită", a adăugat ea.

Premierul trebuie să obţină nu doar unitatea Partidului Conservator, ci şi a principalilor săi miniştri, foarte divizaţi asupra Brexit-ului, în special în problema menţinerii sau nu a uniunii vamale în timpul unei perioade de tranziţie post-Brexit.

În total, guvernul va încerca să obţină anularea sau modificarea a 14 din cele 15 amendamente votate de Camera Lorzilor. El nu va accepta decât unul care prevede menţinerea relaţiilor cu unele instituţii europene după Brexit. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării