main logo
567

Proiectul care ar încuraja elevii să renunțe la telefonul mobil

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, speră că-i va convinge pe elevii din 12 şcoli să se joace în curţile acestor unităţi de învăţământ şi să renunţe la telefonul mobil, printr-o investiţie de peste 150.000 de lei românești.

Proiectul care ar încuraja elevii să renunțe la telefonul mobil

Această investiție e realizată prin primul proiect implementat în cadrul programului de bugetare participativă a municipiului reşedinţă de judeţ, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

"Sper ca astfel curtea şcolii şi joaca alături de colegi să devină puţin mai atractivă decât telefonul mobil. Cred că, dacă le dăm pretextul, copiii noştri vor redescoperi cu bucurie jocurile mai clasice, dar atât de distractive. 

Este un proiect foarte inspirat şi binevenit şi îi felicit pe sibianul care l-a propus", a declarat primarul Astrid Fodor, conform sursei citate.

Potrivit sursei citate, acesta este primul proiect implementat în cadrul programului de bugetare participativă din Sibiu.

În cadrul proiectului, un număr de 12 unităţi de învăţământ au fost dotate cu jocuri Playform, un tip de joc pentru exterior, educativ şi distractiv, conceput pentru a stimula imaginaţia şi creativitatea copiilor. 

"Aceste jocuri au teme lingvistice, matematice, geografice, logice etc. Valoarea contractului încheiat de Serviciul de Administrare a Unităţilor de Învăţământ pentru amenajarea acestora a fost de 158.574,41 lei", se arată în comunicatul de presă. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării