Progrese în obținerea unui armistițiu în Gaza? Anunțul Hamas
Gruparea palestiniană Hamas a anunțat că a avut negocieri directe, zilele trecute în Qatar, cu Statele Unite ale Americii, menționând progrese în privința obținerii unui armistițiu în Fâșia Gaza.

Declarația a venit în contextul stagnării negocierilor indirecte între Hamas și Israel pentru un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor israelieni reținuți, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Totodată, Hamas a anunțat că îl va elibera pe ostaticul israelian Edan Alexander, despre care se crede că este ultimul captiv viu din Gaza cu cetățenie a SUA.
Între timp, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a comunicat că nu s-a angajat pentru niciun armistițiu, ci doar pentru asigurarea unui „coridor sigur” ca să fie eliberat Edan Alexander. Pregătirile pentru intensificarea luptelor continuă, eliberarea fiind posibilă datorită presiunii militare asupra Hamas.
Un oficial palestinian de rang înalt, familiarizat cu negocierile purtate cu SUA în Qatar, a declarat pentru BBC că anunțul grupării Hamas a fost conceput ca un gest de bunăvoință înainte de sosirea liderului de la Casa Albă, Donald Trump, în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite între 13 – 16 mai.
Trump a confirmat eliberarea lui Alexander într-o postare pe rețele de socializare, numind-o „veste mare” și un pas făcut cu „bună-credință”.
Edan Alexander, în vârstă de 21 de ani, servea într-o unitate de infanterie de elită la frontieră cu Fâșia Gaza, când a fost capturat de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie 2023, când a început războiul între Israel și gruparea Hamas.
Dintre cei 251 de ostatici capturați în timpul atacului din 2023, a grupării islamiste, 59 de persoane rămân în enclavă, dintre care se crede că până la 24 sunt în viață. Totodată, există probabilitatea ca cinci din ostaticii din Gaza să fie cetățeni ai SUA, iar Alexander este considerat singurul care mai era în viață.
Luptele în Fâșia Gaza au izbucnit la 7 octombrie 2023, când mii de oameni înarmați, conduși de Hamas, au atacat comunitățile israeliene din jurul enclavei. Au decedat peste o mie de oameni, iar 251 au fost luați ostatici în Gaza, potrivit statisticii israeliene.
În luna martie a acestui an, după un armistițiu de două luni, armata israeliană a reluat atacurile în Gaza.