main logo
836

Profesor, filmat în timp ce alerga prin clasă cu un mop după un elev

Un profesor de gimnaziu din judeţul Suceava riscă să rămână fără catedră, după ce a alergat prin clasă un elev cu un mop. Incidentul a fost filmat chiar de către colegii adolescentului.

Profesor, filmat în timp ce alerga prin clasă cu un mop după un elev

Băiatul de clasa a VII-a susţine că dascălul i-ar fi dat şi o palmă, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

În imagini se vede cum profesorul de franceză agită un mop, în timp ce încearcă să îl ajungă din urmă pe elev, printre bănci. Unii dintre ceilalţi copii sunt speriaţi, iar alţii se amuză.

Se pare că episodul a început după ce dascălul i-ar fi reproşat elevului că nu avea manual. Băiatul ar fi desfăcut apoi o sticlă cu apă, pe care dascălul i-a luat-o şi ar fi vărsat-o pe copil şi pe jos.

Apoi i-a cerut elevului să şteargă podeaua. Adolescentul ar fi făcut asta, dar bărbatul tot nu s-a calmat. L-ar fi lovit cu palma şi ameninţat apoi cu mopul, susţine elevul.

Profesorul n-a vrut să comenteze întâmplarea. El este cercetat disciplinar în şcoală şi riscă inclusiv desfacerea contractului de muncă.

În ultimii ani, bărbatul a mai fost sancţionat de 3 ori pentru diverse abateri disciplinare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării