main logo
1240

Procurorii DIICOT au căutat-o pe Luiza Melencu în Italia şi Bulgaria

Procurorii DIICOT au făcut verificări cu statul bulgar pentru a se stabili dacă pe malul vecin al Dunării a fost găsit trupul Luizei Melencu, anchetatorii luând legătura și cu omologii lor din Italia, pentru a afla dacă adolescenta este victima traficului de persoane, conform rechizitoriului.

Procurorii DIICOT au căutat-o pe Luiza Melencu în Italia şi Bulgaria

Potrivit documentului citat, pentru a verifica toate posibilele ipoteze privind dispariția Luizei Melencu anchetatorii au făcut ample verificări, transmite Știri.md cu referire la stiripesurse.ro.

Astfel, s-au dispus ordine europene de anchetă cu Italia, pentru a afla dacă Dincă și familia sau legături cu rețele internaționale de trafic de persoane.

„Din actele depuse la dosar, nu a rezultat niciun fel de legătură infracțională a inculpatului cu persoane care să fie cunoscute a se ocupa cu acest gen de infracțiune, nici pe teritoriul României, nici pe teritoriul Italiei”, potrivit actului de sesizare a instanței.

De asemenea, pentru a verifica posibila aruncare a trupului Luizei Melencu în Dunăre, au fost efectuate verificări cu statul bulgar, pentru a se stabili dacă în perioada ulterioară zilei de 14 aprilie 2019 pe malul bulgăresc al Dunării a fost identificat vreun cadavru uman de sex feminin. Răspunsul, spun procurorii, a fost negativ.

„Verificările întreprinse la nivelul Direcției de Investigații Criminale indică faptul că din datele existente în dosarele de dispariție coroborate cu datele rezultate în dosarul penal privind pe inculpatul Dincă Gheorghe (modul de operare, tipologia victimelor – vârsta, sex, aspect fizic, modalitatea de inducere în eroare a familiei victimei), nu au fost identificate cazuri privind persoane de sex feminin, sesizate ca fiind dispărute și care ar putea fi victime ale infracțiunii de omor savârșite de inculpat. 

Aceste aspecte coroborate cu natura umană a fragmentelor osoase și dentare calcinate ridicate din liziera de pădure, fragmente ce reconstituie un schelet unic al unei persoane de sex femininin cu vârsta între 15-19 ani, așa cum s-a stabilit prin expertiză antropologică efectuată de către INML Mina Minovici București, contribuie la concluzia logică că susținerile inculpatului (atât din majoritatea declarațiilor făcute, cât și cele ce rezultă din interceptări) cu privire la uciderea și incendierea corpului victimei Melencu Luiza sunt reale”, subliniază anchetatorii.

De altfel, procurorii au stabilit și faptul că trupurile Alexandrei și Luizei au ars în același incinerator.

Gheorghe Dincă și-a schimbat de mai multe ori declarația cu privire la Luiza Melencu. Deși inițial a recunoscut că a ucis-o, ulterior el a infirmat această variantă. 

Mai mult, oamenii legii au ajuns la concluzia că el și-a schimbat depozițiile după ce a vizionat mai multe emisiuni TV în care s-a discutat despre dosarul lui.

„Toate probatoriile analizate, la care se adaugă interceptările ambientale și informațiile culese de colaboratorul cu identitate atribuită, dovedesc că tot scenariul prezentat cu privire la victima Melencu Luiza în ultima declarație a inculpatului din data de 09.01.2020, este o pură ficțiune, menită să împiedice finalizarea urmăririi penale și să genereze alte posibile scenarii despre faptele comise”, explică procurorii DIICOT.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu au fost trimiși în judecată miercuri, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre. 

Potrivit procurorilor DIICOT, Dincă a răpit-o, în 14 aprilie 2019, pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, a dus-o la casa sa din Caracal, unde a ținut-o timp de trei zile imobilizată de pat, legată la ochi și a violat-o de mai multe ori.

Ştefan Risipiţianu este acuzat că, ajuns la locuinţa respectivă, a observat fata și i-a cerut lui Dincă acordul s-o violeze.

Dincă ar fi omorât-o în 17 aprilie 2019 pe Luiza Melencu, în bătaie, iar apoi a ars trupul acesteia într-un butoi metalic.

În 24 iulie 2019, Dincă a răpit-o din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, și a dus-o la locuinţa sa din Caracal. 

Și cea de-a doua victimă a fost imobilizată de pat cu un lanţ, legată și violată. 

Dincă este acuzat că a sunat familia tinerei pentru a induce ideea că aceasta a plecat din România, iar când s-a întors acasă, Dincă a observat că fata a reuşit să desfacă lanţul cu care era legată de pat, să îşi scoată banda adezivă de la ochi şi că ţinea în mână un telefon vechi găsit în cameră. 

Atunci, Dincă a lovit-o, a sugrumat-o provocând decesul, apoi i-a ars trupul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării