main logo
703

Procesul în cazul morţii lui Diego Maradona a fost declarat nul

Procesul în cazul în care echipa medicală este acuzată de provocarea morţii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona a fost declarat invalid, relatează, joi, media din Argentina, conform Reuters.

Procesul în cazul morţii lui Diego Maradona a fost declarat nulFoto: Profimedia

Moartea starului care a condus Argentina la câştigarea Cupei Mondiale din 1986 a şocat o naţiune întreagă în 2020, iar cei şapte membri ai echipei sale medicale au fost acuzaţi de omor prin neglijenţă într-un proces care a început la data de 11 martie, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

 Decizia de joi vine după ce unul dintre cei trei judecători ai cazului, Julieta Makintach, a demisionat, marţi, pe fondul acuzaţiilor de încălcare etică.

O filmare video o arată fiind intervievată de o echipă de filmare ca parte a unui documentar pe coridoarele tribunalului şi în biroul său, ceea ce a încălcat regulile judiciare. Cei acuzaţi au negat acuzaţiile aduse că ar fi provocat involuntar moartea lui Maradona. 

„Este o mare ruşine”, a spus avocatul apărării, Miguel Angel Pierri, presei aflată în exteriorul curţii de judecată. Dacă sunt condamnaţi, cei acuzaţi riscă pedepse între opt şi 25 de ani de detenţie. 

Data pentru un nou proces nu a fost anunţată iniţial, iar noii judecători nu au fost nominalizaţi, scrie Agerpres. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării